Candidatul Ideal
Cerințele rolului:
- Studii universitare finalizate, preferabil cu profil economic sau tehnic;
- Minimum 7 ani experiență în asigurări auto, cu expertiză în subscrierea RCA;
- Cunoștințe solide privind legislația și normele ASF aplicabile asigurărilor auto;
- Competențe avansate în evaluarea riscurilor și administrarea portofoliului RCA;
- Abilități foarte bune de coordonare, comunicare și luare a deciziilor;
- Gândire orientată către rezultate și îmbunătățirea continuă a proceselor;
- Cunoștințe avansate de Microsoft Excel și utilizare foarte bună a pachetului MS Office;
- Limba engleză – nivel mediu-avansat (scris și vorbit);
- Leadership, integritate și orientare către dezvoltarea echipei.
Descrierea jobului
- Coordonezi și supervizezi activitatea echipei de subscriere RCA, asigurând respectarea standardelor de calitate, a termenelor de răspuns și a politicilor interne;
- Evaluezi riscurile, analizezi solicitările complexe de asigurare și avizezi deciziile de subscriere în limitele competențelor alocate;
- Monitorizezi performanța portofoliului RCA și a echipei, identifici oportunități de optimizare și propui măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor tehnice și comerciale;
- Administrezi și contribui la dezvoltarea portofoliului RCA, cu accent pe profitabilitate, sustenabilitate și calitatea riscului;
- Participi activ la relația cu echipele de Vânzări și brokerii, oferind suport tehnic și contribuind la identificarea celor mai potrivite soluții pentru clienți;
- Contribui la dezvoltarea și optimizarea produselor, procedurilor și fluxurilor de subscriere, precum și la implementarea proiectelor de îmbunătățire a proceselor;
- Sprijini managementul prin monitorizarea indicatorilor de performanță, raportarea rezultatelor și implementarea obiectivelor operaționale și strategice;
- Conduci și dezvolți echipa de subscriere prin mentorat, transfer de cunoștințe, feedback constant și susținerea dezvoltării profesionale a membrilor echipei.
Beneficii:
- Asigurare de sănătate, discount la asigurare pentru membrii familiei;
- Asigurare de viață;
- Discount la asigurările generale;
- Tichete de masă;
- Program flexibil – „Short Friday”;
- Program pilot „Săptămâna scurtă”;
- Programe formare profesională, dezvoltare personală, wellbeing;
- Sesiuni nutriție, parenting, psihoterapie
- Proiecte cultură organizațională;
- Concediu odihna – până la 27 de zile de concediu, în funcție de vechime, plus zile libere pentru studiu și evenimente neprevazute.
Descrierea companiei
DESPRE SIGNAL IDUNA ASIGURĂRI
Fondat în urmă cu peste 110 ani, Grupul SIGNAL IDUNA și-a câștigat o reputație excelentă ca furnizor puternic și de încredere pentru asigurări și servicii financiare, oferind o gamă largă de soluții (asigurări, servicii bancare și investiții) clienților individuali și corporate. Conduita comercială a SIGNAL IDUNA este orientată către succesul pe termen lung și se bazează pe satisfacerea nevoilor clienților și pe dezvoltarea pieței, pe inovație și independență financiară.
În prezent, SIGNAL IDUNA este prezentă pe piețele de asigurări din Germania, Polonia, Ungaria, România România și Elveția unde desfășoară activități de reasigurare.
Pe piața locală, SIGNAL IDUNA și-a început operațiunile în anul 2008. Portofoliul companiei include: asigurări de sănătate private individuale și pentru companii, asigurări de viață, asigurări de accident. SIGNAL IDUNA oferă, de asemenea, soluții de reasigurare si alte servicii conexe pentru gestionarea optimă a asigurărilor de sănătate. Expertiza SIGNAL IDUNA este susținută de acoperirea la nivel național și de o experiență digitală simplificată și atractivă pentru clienți.
Începând cu data de 28 iulie 2022 a.c. compania ERGO Asigurări S.A. și-a schimbat denumirea în SIGNAL IDUNA ASIGURĂRI S.A în cadrul procesului de integrare în Grupul SIGNAL IDUNA.
Pentru mai multe informații puteți vizita website-ul companiei https://www.signal-iduna.ro.


