Descrierea jobului
Ce implică rolul tău în echipa noastră
Supraveghezi şi efectuezi controale în instalaţii pentru depistarea eventualelor defecţiuni, inclusiv în situaţii deosebite (furtună, ploi, viscol)
Asiguri securitatea obiectivelor şi buna funcţionare a instalaţiilor antiefracţie şi de avertizare antiincendiu, informezi pe linie operativă asupra evenimentelor, situaţiilor deosebite şi/sau anomaliilor în funcţionarea instalaţiilor
În cazul în care îţi desfăşori activitatea în cadrul unei echipe (ture) mobile, la preluarea serviciului vei verifica starea tehnică a autovehiculului din dotare şi vei consemna defecţiunile şi neconformităţile constatate
Respecţi prevederile normativelor în vigoare şi reglementările specifice, având ca responsabilităţi: subordonarea treptei de comandă operativă, fără a părăsi zona de servire decât în cazuri reglementate, efectuarea de controale de rond în staţia (staţiile) din zona de servire operativă, în conformitate cu ITI specifice
Respecţi reglementările privind admiterea la lucru, accesul în instalaţii pentru lucrări şi control, măsurile în legătură cu identificarea locurilor de muncă cu condiţii deosebite
Verifici dacă prezenţa celui care va prelua serviciul este conform graficului de tură şi te asiguri de aptitudinea acestuia la preluarea serviciului
Execuţi lucrări administrativ-gospodăreşti pe teritoriul staţiilor (curăţenie, cosit vegetaţie, evacuare apă cuve trafo, reparaţii minore), asigurându-te că respecţi cerinţele SSM/SU/PM specifice activităţii
Realizezi și alte sarcini care decurg în mod natural din rolul tău, adaptate la cunoștințele și abilitățile tale
Cum îți dai seama că te potrivești
Educaţie necesară:
Liceu sau școală profesională de arte și meserii, cu specializarea electrician pentru exploatarea stațiilor și rețelelor sau alte specializări similare
Constituie avantaj absolvirea unui liceu cu profil energetic, electrotehnic, electromecanic cu diplomă de bacalaureat
Autorizație ANRE minim grad I
Experienţă practică necesară: Minim 18 luni experienţă în desfăşurarea de manevre şi lucrări în instalaţiile electrice de distribuţie
Cunoştinţe obligatorii cerute de legislaţie: PE 023/82, PE 017/83, NTE 009/10/00, Codul tehnic RET - partea III (RCD)
Cunoştinţe IT: Cunoştinţe de bază de operare PC
Altele: Permis de conducere categoria B (cerinţă obligatorie pentru formaţiile de exploatare în regim de tură mobilă)
Ce îți oferim noi
Îți oferim mai mult decât un salariu
Primești beneficii cu ocazia evenimentelor importante din viața ta, precum căsătoria, nașterea sau adopția unui copil, dar și de Ziua Meseriei. De asemenea, oferim cadouri pentru copiii minori ai angajaților, cu ocazia zilei de 1 Iunie și de Crăciun. Iar dacă locuiești prea departe de sediu, te ajutăm cu decontarea transportului.
Excelezi în ceea ce faci? Atunci poți fi unul dintre cei care primesc bonusuri de performanță.
Beneficiezi de tichete de masă electronice
Primești 45 de lei/zi, încărcați pe un card cu care poți plăti rapid și contactless.
Lucrezi cu plăcere, sănătos și în siguranță
Ai o asigurare medicală privată și sprijin financiar pentru dispozitive de corecție a vederii - acoperim o parte din costul ochelarilor de vedere.
Când pleci în delegație, pe lângă cazare și transport, beneficiezi de o diurnă medie de 90 de lei/zi.
Poți lucra și de acasă, în sistem hibrid, dacă domeniul tău de activitate permite acest lucru - chiar și noi scriem acest anunț de acasă.
Primești două pensii după ce nu vei mai lucra? Da, e posibil. Pe lângă pensia din sistemul public, vei avea și o pensie facultativă, cu contribuția plătită de companie, pentru un plus de siguranță financiară.
Ești plătit dublu ca să mergi în vacanță! Da, ai citit bine - ai o primă de vacanță!
În plus, pornești de la 25 de zile de concediu de odihnă și poți ajunge până la 30 de zile, mai multe decât în alte companii. Ai și zile libere suplimentare pentru evenimente importante din viața ta. După ce te întorci din concediu, noi îți decontăm o parte din costul serviciilor turistice.
Doar candidaţii care corespund cerinţelor postului vor fi contactaţi. Toate candidaturile vor fi tratate cu confidenţialitate.
Te-am făcut curios? Intră aici pentru a vedea mediul nostru de lucru
Incluziune
Pentru noi este important să ai acces la un proces de aplicare corect și echitabil, în care să îți poți pune în valoare potențialul. Susținem egalitatea și ne dorim ca fiecare candidat să fie evaluat pe baza competențelor, experienței și calificărilor relevante pentru rol. Dacă există informații pe care consideri important să ni le comunici în cadrul procesului de aplicare, te rugăm să le menționezi în formularul de aplicare.
Dacă nu poți aplica online și dorești să discuți direct cu cineva, te rugăm să ne contactezi la adresa de e-mail menționată mai jos, la secțiunea "Ai întrebări?"



