Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Carieră
Salarii
Ofertă companii
Cont nou
Responsabil controlling
ECOVENT EXPERT SRL
1 poziție
Anunț în curs de verificare

Descrierea jobului

Candidatul Ideal

CUM O SĂ FIE SĂ LUCREZI ca Financial Controller în echipa noastră?

Vei fi „detectivul” nostru pe cifre și omul de bază al Managerului Financiar. Nu căutăm pe cineva care doar înregistrează trecutul, ci un coleg curios care traduce cifrele în decizii reale de business: ne ajuți să înțelegem unde se duc banii, de ce variază stocurile, cât de profitabile sunt canalele noastre de vânzare și unde putem optimiza cheltuielile pentru o creștere sănătoasă.

CUM NE IMAGINĂM CĂ EȘTI?

► Pasionat de gestiune și stocuri: Înțelegi repede fluxurile de marfă, stăpânești balanța de stoc și identifici ușor neconcordanțele sau diferențele de gestiune;

► Cu ochiul format pe marje și cheltuieli: Îți place să analizezi profitabilitatea, impactul discounturilor acordate echipei de vânzări și modul în care evoluează cheltuielile firmei;

► Orientat spre soluții, nu doar pe semnalat probleme: Când vezi o creștere nejustificată de cheltuieli sau o abatere, cauți repede cauza și vii cu o idee de rezolvare;

► Tipicar și riguros: Îți place să lucrezi curat cu datele și nu lași lucrurile „pe jumătate verificate”;

► Comunicativ și empatic: Știi cum să le explici cifrele colegilor din Vânzări, Achiziții sau Logistică pe limba lor, fără rigiditate;

► Aliniat la valorile ECOVENT: Ești o persoană integră, optimistă, cu inițiativă, care își dorește să evolueze și să aducă energie bună în echipă.

TE VEI OCUPA DE:

⇒ Controlul gestiunii și al stocurilor: Verifici și analizezi balanța de stoc, mișcările de marfă, vechimea stocurilor și te asiguri că datele din teren bat 100% cu cele din sistemul ERP (Saga / Odoo);

⇒ Analiza marjelor și a discounturilor: Urmărești marjele de profit pe canale de vânzare și categorii de produse, calculând impactul discounturilor și al promoțiilor acordate;

⇒ Monitorizarea cheltuielilor : Urmărești cu rigurozitate evoluția cheltuielilor firmei, identifici unde apar creșteri de costuri și propui idei de optimizare;

⇒ Verificarea procedurilor și a fluxurilor: Te asiguri că regulile de achiziție, recepție și decontare sunt respectate de toate departamentele;

⇒ Rapoarte de performanță (KPI): Pregătești rapoartele lunare de controlling pentru analiză (P&L pe canale, analize de profitabilitate, buget vs. realizat);

⇒ Suport în migrarea pe Odoo: Ne ajuți să validăm datele de gestiune și să configurăm rapoartele de controlling în noul nostru sistem ERP;

⇒ Echipă & Colaborare: Lucrezi strâns cu echipele de Vânzări, Achiziții și Logistică pentru ca afacerea să meargă unsă.

ȚI-AM PREGĂTIT ACESTE BENEFICII:

» Salariu motivant, corelat direct cu experiența și valoarea pe care o aduci în echipă;

» Bonuri de masă în valoare de 45 RON/zi;

» Abonament medical privat pentru liniștea ta;

» Cursuri de dezvoltare profesională și personală (ne place să creștem împreună);

» Abonament Bookster pentru că încurajăm lectura și curiozitatea;

» Un rol cu impact real într-o companie în plină expansiune, unde ideile tale chiar contează;

» Mediu de lucru prietenos, profesionist, bazat pe încredere și respect.

De ce ECOVENT?

Pentru că suntem mai mult decât o firmă – suntem o comunitate de oameni entuziaști care transformă calitatea aerului din locuințe prin tehnologii performante de ventilație și purificare.

Ce ne definește:

Credem într-un mediu de lucru deschis, unde încurajăm curiozitatea, inițiativa și evoluția profesională. Dacă îți dorești o echipă unită, în care să îți pui amprenta pe eficientizarea proceselor și să crești alături de o afacere în plină expansiune, locul tău este la noi!

Descrierea companiei:

Grupul Ecovent este format din 3 companii specializate:

  • ECOVENT EXPERT SRL: Reprezentanța oficială în România a Sistemelor de Ventilație cu Recuperare de Căldură PRANA.

  • ECOVENT DISTRIBUTION SRL: Distribuitor exclusiv LEVOIT, Dantherm, Oxygen, BSK, ERA, AirRoxy, Helty, Olimpia Splendid, precum și distribuitor al altor producători de top în domeniul calității aerului.

  • ECOVENT INSTAL SRL: Divizia care oferă servicii complete de montaj, mentenanță și service pentru echipamentele comercializate de grup.

APLICĂ ACUM dacă simți că acest job ți se potrivește și răspunde la cele 3 întrebări!

Dacă simți însă că acest job nu este pentru tine, atunci te rog să nu aplici.

Abilități

Analiza investigarea stoc
Analyst
Buna capacitate gandire analitica
Microsoft Excel Statistics
Publicat 31 Oct. 2026Expiră 30 Nov. 2026
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.