Job Description
Specialist controlul calității lucrărilor
🏫: Rețele Electrice România S.A.
👥: Operațiuni Rețea/Lucrări, Materiale și Servicii
📍: Constanța, Timișoara
📝: perioada nedeterminată
#DămEnergieTalentuluiTău
Tranziția energetică se întâmplă prin oameni care își văd rolul dincolo de task-uri și știu că ceea ce fac are un impact real.
La PPC, contribuim zi de zi la un sistem energetic mai sigur și mai curat, de la rețelele care conectează comunități, la energia regenerabilă care schimbă mixul energetic sau soluțiile care fac mobilitatea electrică accesibilă.
Indiferent de rol, contribuția noastră se reflectă în fiecare zi în comunitățile pe care le deservim, în clienții care ne aleg și într-un sistem energetic care evoluează constant. Suntem prezenți pe întreg lanțul valorii energetice și căutăm oameni motivați care sa ni se alăture.
Într-o industrie care se transformă cu fiecare nouă tehnologie, reglementare sau așteptare a clienților, succesul nu mai ține doar de experiența acumulată, ci și de capacitatea de a învăța, de a colabora și de a genera impact. De aceea, ne uităm atât la ceea ce știi să faci astăzi, cât și la potențialul pe care îl poți aduce mâine.
Dacă ai curiozitatea de a înțelege lucrurile în profunzime, responsabilitatea de a le duce până la capăt și deschiderea de a lucra într-un mediu în continuă schimbare, atunci locul tău e alături de noi.
Ce vei face
În rolul acesta, vei avea ocazia să contribui la un scop mai mare decât task-urile de zi cu zi: acela de a face energia mai sigură, mai sustenabilă și mai aproape de oameni.
Concret, responsabilitățile tale vor include:
Planificarea și efectuarea controalelor de calitate ale lucrărilor executate de furnizori, pe baza unor criterii de risc și a datelor din activitatea anterioară.
Verificarea conformității lucrărilor cu cerințele tehnice, contractuale, normativele și standardele aplicabile, atât în teren, cât și în documentație.
Identificarea, evaluarea și documentarea neconformităților, inclusiv a impactului și severității acestora, într-un mod clar, complet și trasabil.
Monitorizarea și urmărirea remedierii neconformităților până la închidere, în colaborare cu furnizorii și echipele interne implicate.
Analiza rezultatelor controalelor pentru identificarea problemelor recurente, a tendințelor și a diferențelor de performanță între furnizori.
Transmiterea de informații și recomandări bazate pe date către gestionarul de contract și echipele de Procurement, pentru sprijinirea evaluării furnizorilor și a discuțiilor contractuale.
Prioritizarea controalelor în funcție de nivelul de risc al lucrărilor, furnizorilor și zonelor monitorizate.
Menținerea evidenței controalelor într-un format care permite urmărirea și analiza rezultatelor în timp.
Identificarea activităților repetitive și contribuția la digitalizarea și automatizarea proceselor de control.
Utilizarea instrumentelor digitale pentru urmărire, analiză și raportare, precum și asumarea deciziei tehnice privind conformitatea lucrărilor, în calitate de specialist.
La PPC, credem că impactul vine din combinația dintre ceea ce știi să faci, felul în care lucrezi și capacitatea de a evolua odată cu rolul. De aceea, ne uităm la skill-uri, comportamente și potențial, nu doar la experiența din CV.
Skill-uri functionale
Expertiza specifică rolului și activităților pe care le vei gestiona.
Controlul calității lucrărilor electrice – realizarea controalelor cantitative și calitative pentru lucrările executate; stabilirea elementelor supuse verificării, a eșantioanelor și a abordării de control; verificarea modului de execuție a lucrărilor și a conformității acestora cu documentația aplicabilă; identificarea și documentarea neconformităților și a problemelor de calitate; întocmirea documentației necesare pentru fundamentarea deciziilor privind acceptarea, remedierea sau respingerea lucrărilor.
Evaluarea calității furnizorilor – consolidarea și analiza rezultatelor controalelor efectuate; identificarea tiparelor și a neconformităților recurente; monitorizarea evoluției performanței furnizorilor în timp; diferențierea incidentelor punctuale de problemele sistematice; furnizarea informațiilor tehnice necesare procesului de evaluare a furnizorilor; contribuția la stabilirea zonelor care necesită controale suplimentare sau măsuri de îmbunătățire.
Evaluarea conformității cu standardele și cerințele tehnice – analiza documentației contractuale și tehnice înaintea desfășurării controalelor; identificarea cerințelor și criteriilor aplicabile; interpretarea specificațiilor tehnice și a standardelor relevante; compararea situației din teren cu cerințele aplicabile; fundamentarea concluziilor privind conformitatea sau neconformitatea lucrărilor verificate.
Skill-uri transversale
Abilități care te ajută să colaborezi eficient și să creezi impact dincolo de aria ta directă de responsabilitate.
Evaluarea neconformităților și stabilirea acțiunilor corective – identificarea și încadrarea neconformităților constatate în cadrul controalelor; analiza impactului și a relevanței acestora; diferențierea abaterilor minore de cele cu impact semnificativ; formularea recomandărilor privind măsurile corective; transmiterea concluziilor către stakeholderii relevanți; verificarea eficacității măsurilor implementate, atunci când responsabilitățile rolului o impun.
Gândire analitică și judecată tehnică – corelarea informațiilor din documentație cu observațiile din teren; analiza informațiilor incomplete sau contradictorii; identificarea aspectelor relevante pentru procesul de control; evaluarea impactului neconformităților identificate; stabilirea necesității unor verificări suplimentare; formularea concluziilor și prioritizarea problemelor în funcție de risc și impact.
Monitorizarea calității bazată pe date – analizarea rezultatelor controalelor și a indicatorilor de performanță; identificarea trendurilor și a tiparelor de neconformitate; compararea performanței furnizorilor; utilizarea instrumentelor de raportare și analiză pentru prioritizarea activităților de control; transformarea datelor și concluziilor în recomandări relevante pentru gestionarea contractelor și evaluarea furnizorilor.
Skill-uri emergente
Capabilități care câștigă rapid importanță și care te vor ajuta să rămâi relevant într-o industrie aflată în continuă transformare.
Automatizarea proceselor de Quality Control – identificarea activităților cu un grad ridicat de operare manuală și a oportunităților de automatizare; definirea regulilor și excepțiilor proceselor de control; contribuția la automatizarea urmăririi controalelor, notificărilor, consolidării datelor și proceselor de raportare; validarea soluțiilor implementate pentru a asigura reflectarea corectă a proceselor de control al calității; colaborarea cu echipele digitale și IT pentru implementarea și îmbunătățirea soluțiilor tehnologice.
Certificări/calificări de care vei avea nevoie pentru acest rol:
Studii superioare finalizate în domeniul electroenergetic, energetic sau electrotehnic.
Cum generezi impact
Dincolo de expertiză, ne uităm și la comportamentele care te ajută să transformi skill-urile în rezultate: cum colaborezi, cum iei decizii, cum abordezi provocările și cum contribui la succesul echipei.
Orientarea către rezultate și asumarea responsabilității – Stabilești obiective clare și relevante pentru activitatea ta, aliniate priorităților echipei și organizației, și acționezi consecvent pentru atingerea lor. Anticipezi riscurile, semnalezi din timp provocările și identifici soluții care contribuie la menținerea performanței și obținerea rezultatelor așteptate.
Luarea deciziilor bazate pe gândire critică – Abordezi situațiile cu gândire critică, analizând implicațiile deciziilor asupra oamenilor, echipei și organizației. Iei decizii argumentate și acționezi cu claritate și responsabilitate, inclusiv în contexte complexe sau ambigue.
Dezvoltarea oamenilor și susținerea autonomiei – Cauți activ oportunități de învățare și dezvoltare, valorifici feedbackul primit și contribui la consolidarea expertizei echipei prin împărtășirea cunoștințelor și experienței.
Sprijinirea schimbării și a inovației – Abordezi schimbarea cu deschidere și adaptabilitate, contribuind la implementarea eficientă a inițiativelor de transformare. Identifici oportunități de îmbunătățire, propui soluții cu valoare adăugată și susții un mod de lucru orientat spre eficiență, învățare și progres continuu.
Cultivarea respectului și a colaborării – Construiești relații bazate pe respect, încredere și profesionalism. Colaborezi eficient cu colegii și clienții, valorizezi perspectivele diverse și contribui la atingerea obiectivelor comune prin comunicare deschisă și colaborare.
Orientarea către clienți și comunitate - Înțelegi impactul activității tale asupra clienților interni și/sau externi, precum și asupra comunității, și integrezi această perspectivă în deciziile și acțiunile tale. Acționezi cu responsabilitate, construiești relații bazate pe încredere și contribui la crearea unui impact durabil.
Ce te va ajuta să ai succes:
Înveți repede, pui întrebări și îți adaptezi abordarea atunci când contextul se schimbă.
Curiozitatea, inițiativa și dorința de dezvoltare sunt la fel de importante ca experiența acumulată până acum.
Ce îți oferim
🚀 Un loc în care crești, nu doar lucrezi
Trasee clare de dezvoltare profesională și personală
Acces la cursuri, mentorat și programe de coaching
Certificări relevante pentru rol
Oportunități reale de mobilitate internă în Grupul PPC România
💛 Un pachet corect, care reflectă contribuția ta
Bonus anual fix (echivalentul unui salariu) + bonus de performanță
Tichete de masă în valoare de 45 lei/zi și prime (Ziua Energeticianului, Paște, Crăciun, etc.)
Decontarea unei părți din biletul de concediu (2.400 lei – PPC Contract)
Zile de concediu suplimentare + zile libere extra (ziua de naștere, Ziua Energeticianului)
Contribuție la Pilonul III de pensii în valoare de 100 lei
Bonusarea recomandărilor de noi angajați – interval cuprins între 1800 lei – 7200 lei brut în funcție de rol
Decontare dispozitive de vedere în limita a 700 lei, o dată la 2 ani
Voucher de compensare parțială a consumului de energie
🏥 Suport real pentru starea ta de bine
Abonament medical/asigurare privată
Acces la Bookster
Oferte prin parteneri
🖥 Flexibilitate care respectă ritmul tău
Program hibrid (birou & smartworking)
Short Friday
Ce altceva trebuie să știi
Confidențialitatea procesului de recrutare
La PPC, respectăm confidențialitatea fiecărei aplicații. Doar candidații selectați vor fi contactați pentru interviu, iar celelalte candidaturi vor fi păstrate în baza noastră de date timp de maximum un an.
Despre PPC
Companiile Grupului PPC în România pun în prim-plan responsabilitatea față de comunitățile în care se regăsesc, față de mediul înconjurător și față de clienți și angajați deopotrivă. Ne-am făcut o miză din a promova eficiența energetică într-o vreme în care efectele consumului ridicat se dovedesc nocive pentru planetă.
Credem că împreună putem construi un loc mai sigur și mai curat pentru viitor și investim în această direcție prin fiecare dintre inițiativele noastre.
PPC contribuie la transformarea sectorului energetic din România prin activități de furnizare și distribuție a energiei electrice, producție de energie regenerabilă și dezvoltarea mobilității electrice. Deservim milioane de clienți, investim în rețele inteligente și în soluții sustenabile și ne asumăm un rol activ în accelerarea tranziției către un viitor cu energie mai curată, mai accesibilă și mai eficientă.
Angajamentul nostru pentru diversitate și incluziune
Credem că energia vine din oameni. La PPC, fiecare voce contează, iar diversitatea este motorul inovației noastre. Indiferent de vârstă, etnie, gen sau dizabilitate, oferim un mediu incluziv, în care poți crește și performa.
🔹 #EnergiePentruOrice – pentru cariera ta, pentru viitor, pentru toți
We’re always looking for talented and motivated professionals to join us so that, together, we can build the future we envision. Discover the opportunities and benefits of working with us, and join our team!



