Candidatul Ideal
Inginer Mecanic, Technician, Specialist Mentenanță Utilaje Dinamice - Studii superioare sau tehnice, după caz.
Îți sunt necesare competențe de organizare și de planificare, aptitudini de comunicare verbală și scrisă la nivel ridicat, iar comunicarea într-una din limbile de circulație internațională reprezintă un avantaj.
Cautăm să fii o persoană dinamică și preocupată de bunul mers al echipei, să deții competențe de operare minim în MS Office (Word și Excel), dar și de proiectare etc.
Pentru acoperirea cerințelor noastre este nevoie să fii creativ și perspicace, capabil să anticipezi nevoile companiei și să negociezi activ în planificarea aprovizionării cu resurse, ori vânzarea de produse și/sau servicii.
Suntem deschiși să colaborăm pe termen lung, iar disponibilitatea ta pentru deplasări frecvente în țară și ocazionale în străinătate în funcție de abilități, pregătire și încadrare, acoperă o cerință importantă.
Bunele abilități de comunicare și implicare pentru omogenizare și stabilitate organizațională, disponibilitatea pentru studiu, acumulare și aplicare a multiplelor cunoștințe tehnice îți vor fi, de asemenea, de mare ajutor;
Dacă profilul tău ne poate fi sprijin, iar tu consideri că ești confortabil cu cerințele, te rugăm să ne contactezi doar prin e-mail la: dmg@mechanics.ro pentru a stabili următorii pași în posibila noastră colaborare.
Îți multumesc!

Descrierea jobului
Responsabilități
Împreună cu echipa desemnată, participi la proiectele planificate și la lucrările asumate de companie, te îngrijești ca acestea să fie realizate în siguranță, la nivel calitativ corect, întocmai și la timp.
Te preocupi de menținerea și de dezvoltarea relațiilor de colaborare, ori a parteneriatelor convenite de Companie;
Ești responsabil, structurezi și documentezi armonios informațiile și soluțiile logice ce dovedesc execuțiile la nivelul exigențelor agreate, pentru a fi împărtășite clienților;
Reprezinți Compania întocmai și la timp, înțelegi nevoile clienților, propui, susții și prezinți soluții, contribui într-o manieră inovatoare și în conformitate cu politicile Companiei la stabilitatea și la dezvoltarea relațiilor comerciale.
Îți asumi activități de proiectare și de dezvoltare, identifici și soluționezi probleme tehnice, verifici și după caz, repari, programezi, configurezi, estimezi, planifici, organizezi și documentezi activitățile rezultate din angajamentele companiei etc.
Oferim: salariu la nivelul de competență dovedit, tichete de masă, diferite bonificații și prime. Suport, instruiri, principii corecte, stabilitate, punctualitate și siguranță;

Descrierea companiei
D&G Dynamic Maintenance Group este o companie din România cu capital integral privat și cu o arie de acoperire internațională, care realizează cu succes, întocmai și la timp, servicii de mentenanță a utilajelor dinamice, servicii de calitate în domeniul furnizării echipamentelor și a pieselor de schimb originale, punerea în practică a proiectelor, instalare, monitorizarea funcționării, întreținere și repararea utilajelor și a echipamentelor industriale cu precădere a celor dinamice.
DMG in parteneriat Mobil Industrial AG S.R.L., care este dezvoltator de tehnologii avansate în domeniul vibrațiilor, în special pentru monitorizare continuă, implementează servicii de mentenanță predictivă pentru utilaje dinamice, oferă servicii de analiză a vibrațiilor, realizează, instalează și după caz, modernizează mașini de echilibrare dinamică de atelier, realizează alinieri și echilibrări dinamice inclusiv la poziția de montaj.
Într-o manieră unică, cu deschidere la tehnologii inovative, succesul, rezultatele, competențele dovedite, portofoliul variat și bogat de lucrări, cât și de clienți din diferite industrii, ne recomandă ca fiind un partener important și de încredere la nivel internațional, pentru colaboratori, beneficiari și personalul propriu, deopotrivă. D&G Dynamic Maintenance Group asigură suport pentru salariați, instruiri, principii corecte, stabilitate, punctualitate și siguranță;

Joburi similare