Publicat 01 Apr 2021 | Reactualizat 08 Apr 2021 | Expiră 01 Mai 2021

Consilier juridic

1 post |  Aplicare externa
Ai aplicat
Aplică
Nu uita să îți finalizezi aplicarea pe site-ul angajatorului! Vei avea mai multe șanse de a fi chemat la interviu.

Candidatul ideal

  • Studii superioare în domeniul juridic;
  • Obligatoriu cunostinţe de limba engleză la nivel cel puţin mediu (vorbit- scris- citit);
  • Disponibilitate pentru program prelungit la nevoie;
  • Competenţe transversale: comunicare interpersonală eficientă, rezistenţă la lucrul în condiţii de stres; capacitate de înţelegere, prelucrare, sintetizare şi analiză a informaţiilor; punctualitate şi corectitudine.
Contractul este pe perioadă determinată ( un an ).

Descrierea jobului

Obiectivul principal al postului de Consilier Juridic este de prevenire a oricăror încălcări ale legislaţiei, în principal în domenii precum: legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal si legislatia muncii. Astfel, acesta asigură sprijin în ceea ce priveşte impactul şi implicaţiile asupra companiei, în special cu privire la:

a)Legislaţia românească şi europeană privind munca şi asigurările sociale;

b)Orice alte aspecte de natură legală, care la un moment dat, pot fi importante pentru companie şi pentru buna derulare a activităţii acesteia.

Acordă consultanţă de specialitate „clientului intern”;
Arhivează şi tine evidenţa documentelor specifice activităţii juridice, a contractelor şi deciziilor emise de conducerea societăţii.

Descrierea companiei

Star Transmission is a Daimler subsidiary, international automotive supplier that produce parts in Romania.

The plant in Cugir manufactures gears, shafts and mechanical components for engines, transmissions and steering systems. In addition we have a technology center with a prototype assembly unit and a training facility.

Ai aplicat
Aplică
Nu uita să îți finalizezi aplicarea pe site-ul angajatorului! Vei avea mai multe șanse de a fi chemat la interviu.
Consilier juridic  -  S.C. Star Transmission S.R.L.

E timpul pentru un browser mai bun

De la 1 octombrie 2019, te informăm că site-ul eJobs.ro nu va mai putea fi accesat prin browser-ul Internet Explorer din cauza funcționalităților reduse ale acestuia. Accesează-ne cu încredere folosind unul dintre browserele mai moderne: Google Chrome, Mozilla Firefox, Safari sau Edge.

Am înțeles
close