Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Cariera
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen
Broker Imobiliar
UNION GROUP CONSULT S.R.L.
5 poziții
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Îți dorești să accepți provocarea profesională de a face parte din echipa noastră de specialiști în domeniul vânzării de servicii imobiliare? Dacă da, ai ales locul potrivit: Union Group își dezvoltă echipa de vânzări. Ca broker imobiliar vei începe să lucrezi cu o echipă specializată în vânzarea și închirierea locuințelor, apartamentelor, caselor, spațiilor comerciale sau a birourilor din Constanța.

Devino broker imobiliar Union Group, iar câștigurile nu vor întârzia să apară. Cu trecerea timpului, vei avea mai multă experiență, iar fiecare contract pe care îl vei încheia te va învăța cât de vast este acest domeniu. Domeniul este unul profitabil, astfel incat vei avea posibilitatea sa ajungi la venituri chiar si de peste 3000 de euro pe luna. Așadar ai mai multe motive să îți începi o carieră cu noi!

Candidatul ideal:

- Abilități de comunicare si relaționare cu clienții - verbale și scrise
- Dorința de a evolua și a se dezvolta constant
- Implicare și dedicare în activitatea pe care o va desfășura
- Etică, onestitate, integritate
- Permis de conducere

Descrierea jobului

Responsabilitati:

- Prospectarea pieței imobiliare
- Dezvoltarea unui portofoliu de proprietăți și clienți
- Comunicare eficienta cu clienții
- Asistarea clienților în tot procesul de tranzacționare

Beneficii:

- Sediu nou cu toate facilitățile situat in zona centrala a orasului
- Programe de training și suport permanent
- Acces la know-how în cadrul echipei noastre
- Asistent virtual permanent prin tehnologie AI
- Tehnologie, softuri prin care sa iti desfășori cât mai ușor activitatea și să devii mai productiv
- Promovarea portofoliului de proprietăți pentru a genera cât mai multe vânzări
- Marketing - Îți generăm constant clienți prin strategiile noastre de marketing
- Oportunitatea de a genera venituri fara limită

Descrierea companiei

Union Group este o agentie imobiliară din Constanța care se află într-o continuă evoluție și dezvoltare. Echipa Union Group s-a remarcat în ultimii ani prin prestarea de servicii de calitate, la standarde înalte oferite clienților care au o nevoie imobiliară.
Obiectivul nostru este să construim o echipa dedicata de brokeri imobiliari, să creștem echipa de vânzări și să devenim cea mai respectată agenție de consultanță imobiliară din orașul Constanța.

Te așteptăm în echipa noastră. Aplica acum, iar noi te vom contacta pentru a stabili o întâlnire.
Publicat 25 Sept. 2026Reactualizat 25 Sept. 2026Expiră 25 Oct. 2026
Joburi similare
  • 16 Sept. 2026

    Consultanti Imobiliari

    GREENCASA S.R.L.

    Cluj-Napoca, Florești (Cluj)
    300 - 10000 EUR net / lună
  • 27 Sept. 2026

    Consultant Imobiliar

    MAAC IMOBILIARE

    Râmnicu Vâlcea, Sibiu
    5000 - 50000 RON net / lună
  • 25 Sept. 2026
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.