Area Sales Manager

Oraș de lucru
Tipul job-ului
Salariu Nespecificat
Limbă străină
Permis conducere

Candidatul Ideal

DDS Diagnostic este prima companie 100% romaneasca dedicata inovarii in domeniul diagnosticului in vitro. Identificăm, dezvoltăm, realizăm și comercializăm cele mai performante soluții de diagnosticare și testare rapidă, pentru spitale, clinici și laboratoare medicale.

Fondată în anul 2002, compania s-a concentrat de la început pe cercetarea, dezvoltarea, fabricarea și comercializarea celor mai performante soluții de diagnosticare și testare rapidă, pentru spitale, clinici și laboratoare medicale.

Produsele companiei sunt folosite în prezent în peste 300 laboratoare medicale în spitale si clinici publice sau private și sunt fabricate în conformitate cu Directiva 98/79/CE, transpusă în HG 798 din 3 iulie 2003, prezentând totodată autorizație de punere pe piață emisă de Ministerul Sănătății din România – Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Pentru ca ne dezvoltam echipa de vanzari la nivel national cautam colegi care sa ne ajute sa marim portofoliul de client, sa dezvoltam clientii existenti si sa atingem obiectivele de vanzari.


Orase
Iasi, Craiova

Descrierea jobului

  • Prezinta, promovează si vinde produsele și serviciile companiei
  • Dezvoltă relații puternice de business în piață (spitale private si publice, clinici, clienti privati, etc)
  • Mentine contactul periodic cu clientii si prospectii prin canale de comunicare si vizite
  • Extinde portofoliul de clienți din zona alocată
  • Participa la negocieri, intocmire contracte si raspunde de monitorizarea derularii si finalizarii contractelor
  • Prospecteaza piata in scopul identificarii produselor sau serviciilor necesare clientilor/prospectilor
  • Se ocupă de cererile, întrebările și problemele întâmpinate de către clienți
  • Intocmește raportul de activitate din teren cu concluziile necesare, in vederea creșterii vânzărilor
  • Analizeaza mediu concurential, in scopul stabilirii celor mai adecvate modalitati de abordare a clientilor potentiali
  • Urmăreste constant realizarea targetul de vanzari
  • Se ocupa de recuperarea debitelor restante
  • Propune masuri de imbunatatire si dezvoltare a proceselor comerciale pe care le gestioneaza

Cerinte post:
  • Studii superioare tehnice sau economice, finalizate cu diploma de licenta
  • Minim 1 an experiență în vânzări pe zona medicala
  • Minim 3 ani experiență în vânzări
  • Permis de conducere categoria B
  • Competențe de operare Microsoft Office (Excel, Powerpoint, Word)
  • Limba engleză - nivel mediu (conversație si corespondență)
  • Capacitate de convingere, argumentare, negociere
  • Persoană comunicativă, sociabilă, autonomă
  • Orientare către client și o atitudine pozitivă

Descrierea companiei

Compania DDS furnizează soluții de încredere pentru laboratoarele medicale prin comercializarea de kituri, reactivi și aparatură pentru diagnosticul in vitro.

Compania are experiență în proiectarea, dezvoltarea, producția și punerea pe piață a dispozitivelor IVD. Produsele companiei sunt folosite în prezent în peste 200 laboratoare medicale în clinici publice sau private.

Publicat 5 nov. 2021 Reactualizat 3 dec. 2021 Expiră 5 dec. 2021
Nu îți face griji, poate joburile de mai jos îți pot fi de folos

Folosim cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta personalizata. Permite activarea acestora pentru a beneficia de avantajele lor.