Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€249)
Gratis
Joburi
Cariera
Te joci?
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen

Agent Call Center

Medima
2 poziții
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Medima este în căutarea unui Agent Call Center în Bucuresti, dedicat și pasionat, care să asigure o comunicare deschisă și de încredere cu pacienții care solicită serviciile noastre.

Cerinte specifice:
  • Experiență în Call Center în domeniul Medical (de preferat Imagistică și Radiologie);
  • Bune cunoștințe de limba engleză (nivel conversațional);
  • Disponibilitate de lucru în ture și Sâmbăta (o dată pe lună);
  • Studii medii finalizate.

Cerințe:
  • Ești un bun ascultător, o persoană căreia să îi facă plăcere să vorbească la telefon, dornică să ofere informații pacienților despre serviciile companiei;
  • Ești o persoană dinamică, responsabilă, serioasă, atentă la detalii, care comunică cu ușurință și orientată către pacient;
  • Ești o persoană cu atitudine pozitivă, optimistă, cu putere de convingere și care este capabilă să se adapteze diferitelor tipologii de pacienți, cu rezistență la stres și capacitate de concetrare;
  • Ești o persoană cu abilități de organizare, planificare, orientate către identificarea soluțiilor, cu focus pe finalizarea task-urilor și cu abilități de lucru în echipă;
  • Ai cunostințe de operare PC și MS Office.

Descrierea jobului

Responsabilități:
  • Vei asigura relaționarea telefonică cu pacienții, vei identifica nevoile acestora și le vei soluționa, oferind suport emoțional și empatic;
  • Vei programa și/sau reprograma pacienții (telefonic / whatsapp / lead-uri online);
  • Vei îndruma pacienții cu privire la pregătirea corespunzătoare pentru investigația ce urmează să o realizeze;
  • Vei învăța softul informatic folosit de companie și vei realiza diverse rapoarte și/sau activități administrative solicitate;
  • Vei menține o colaborare strânsă cu departamentele conexe (recepție, departament vânzări, marketing) în vederea îmbunătățirii permanente a serviciilor oferite de către companie;
  • Vei răspunde de preluarea / comunicarea / păstrarea în condiții de siguranță a documentelor care conțin date cu caracter personal ale pacienților;
  • Vei fi la curent cu portofoliul de servicii, prețurile, campaniile în derulare pentru a le comunica eficient și promova către pacienți;
  • Vei gestiona solicitările venite din partea pacienților și le vei direcționa pe cele particulare către departamentul specializat.

Beneficii:
  • Oportunitatea de a lucra într-un mediu medical modern și profesionist, alături de o echipă dedicată și atentă la detalii;
  • Tichete de masă în valoare de 40 Lei/zi lucrătoare;
  • Bonusuri în funcție de performanță;
  • Training la începerea activității și/sau ori de câte ori va fi necesar;
  • Contract de muncă pe perioadă nedeterminată, într-un colectiv stabil și primitor;
  • Reduceri și gratuități la investigațiile medicale imagistice pentru tine și familia ta.

Descrierea companiei

Medima este o rețea națională de clinici de excelență în imagistică medicală, specializată în RMN, CT și PET-CT. Cu 29 de clinici moderne în funcțiune și planuri de extindere ambițioase, Medima oferă pacienților acces la investigații de înaltă performanță, realizate cu tehnologie de ultimă oră, la prețuri accesibile și cu timpi de așteptare reduși. Începând din septembrie 2020, Medima a colaborat cu fondul de private equity Morphosis Capital, iar din 2022 și cu Integral Venture Partners, pentru a accelera ritmul de expansiune națională.

Publicat 20 Oct. 2025Reactualizat 20 Oct. 2025Expiră 19 Nov. 2025
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.