Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Cariera
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen
Secretară & Coordonator Business Travel
GRAMPET GROUP
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Îți place să organizezi, să găsești rapid soluții și să te asiguri că fiecare detaliu este pus la punct?
Căutăm un coleg/o colegă pentru rolul de Secretara & Coordonare Călătorii de Afaceri, care să ofere suport Managementului și să coordoneze eficient deplasările de business, atât în țară, cât și în străinătate.
Căutăm o persoană organizată, discretă, responsabilă și orientată către soluții, care își păstrează calmul în situații neprevăzute și înțelege importanța confidențialității într-un rol care lucrează îndeaproape cu managementul.
Ne dorim un coleg/o colegă care nu doar execută solicitările primite, ci anticipează nevoile, urmărește detaliile și găsește rapid alternative atunci când planurile se schimbă.

Ce ne dorim de la tine:
  • Minimum 2 ani de experiență într-un rol de secretariat, asistență managerială, Executive Assistant sau Travel Management;
  • Experiență în organizarea călătoriilor de afaceri interne și internaționale;
  • Familiaritate cu platformele de rezervări și procesele specifice zonei de business travel;
  • Cunoștințe Microsoft Office – nivel avansat;
  • Limba engleză – nivel avansat, scris și conversațional – obligatoriu;
  • Studii superioare finalizate;
  • Capacitate foarte bună de organizare, planificare și prioritizare;
  • Atenție la detalii și capacitatea de a gestiona simultan mai multe solicitări
  • Program de lucru in Ture 09:00-17:30 si 13:00-21:00 si flexibilitate.

Descrierea jobului

Responsabilități:
  • Organizezi deplasările interne și internaționale de business, de la planificare până la finalizarea călătoriei;
  • Gestionezi rezervările de bilete de avion, cazare, transferuri și alte servicii de călătorie;
  • Pregătești și actualizezi itinerariile de călătorie pentru membrii echipei de management;
  • Menții legătura cu agențiile de turism, companiile aeriene, hotelurile și ceilalți furnizori;
  • Gestionezi corespondența, documentele și activitățile administrative specifice secretariatului;
  • Organizezi și coordonezi agenda, întâlnirile și programările managementului;
  • Urmărești modificările sau situațiile neprevăzute apărute în timpul deplasărilor și identifici rapid soluții;
  • Te asiguri că informațiile și documentele necesare călătoriilor sunt complete și transmise la timp;
  • Oferi suport administrativ și logistic pentru activitățile curente ale echipei de management.

Descrierea companiei

18 companii, 11 țări, peste 7000 de angajați, UN SINGUR GRUP - GRAMPET GROUP. Acestea sunt cifrele care definesc cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din România şi Europa Centrală şi de Sud-Est. Prin amprenta sa globală întipărită în ultimele două decenii, Grampet Group contribuie la crearea unei lumi mai bune, investind constant în tradiția românească, dezvoltând proiecte responsabile şi construind perspective inovative pentru un viitor sustenabil al industriei feroviare.

Grampet Group, reprezintă o poveste de succes care a început în urmă cu mai bine de 20 de ani și a evoluat constant prin spirit antreprenorial, profesionalism şi perseverență, devenind prima multinațională cu capital 100% românesc.

Oamenii noștri sunt garanţia performanţei şi a creşterii susţinute care ne caracterizează întreaga activitate.

Cariera în industria feroviară implică riscuri și responsabilități, iar succesul vine prin perseverență, implicare și disciplină.

Prin companiile membre atragem, recrutăm şi dezvoltăm talentele care au capacitatea, angajamentul şi ambiția de a crește într-o afacere orientată către rezultate. Investim în pregătirea și dezvoltarea lor profesională, ajutându-i să atingă maximum de potențial.

Încurajăm diversitatea și echilibrul de gen, având o politică de susținere a tinerilor din categorii sociale defavorizate și femeilor, într-o industrie recunoscută ca fiind tradiționalistă.

Website: www.grampet.ro

Publicat 26 Aug. 2026Reactualizat 26 Aug. 2026Expiră 25 Sept. 2026
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.