Candidatul Ideal
Descrierea jobului
De ce să ni te alături:
Noi credem în OAMENI, apreciem și respectăm fiecare contribuție, îmbrățișând, totodată, oportunitățile aduse de perspectivele diverse ale fiecăruia.
Succesul acestei companii se bazează pe cea mai valoroasă resursă a noastră – oamenii dedicați. Amprenta lor se regăsește în fiecare realizare și în fiecare pas înainte făcut în cei 75 de ani de existență. De aceea, continuăm să ne lăsăm inspirați de idealurile și ambițiile fiecărui coleg și avem încredere că viitorul nostru va fi la fel de promițător ca trecutul pe care îl sărbătorim.
Responsabilități principale:
Analizarea și interpretarea documentației tehnice, precum și planificarea etapelor de execuție ale lucrărilor pentru liniile electrice de înaltă tensiune și stațiile electrice;
Pregătirea, organizarea și supravegherea execuției lucrărilor în teren;
Participarea activă la punerea în funcțiune, recepția lucrărilor și închiderea tehnico-economică a proiectelor aflate în execuție;
Gestionarea relației cu beneficiarul și cu reprezentanții firmelor implicate în proiect, precum și coordonarea personalului din subordine.
Cerințe:
Absolvent de studii superioare tehnice - profil energetic/electric
Cunoștințe solide în domeniul instalațiilor electrice (rețele electrice și stații electrice);
Experiența într-un rol similar, constituie un avantaj;
Operare MS Office;
Permis de conducere categoria B, constituie un avantaj;
Disponibilitate pentru deplasări pe șantierele din țară.
Ce oferim:
Contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
Asigurare privată de sănătate și de viață;
Primă lunară de electricitate;
Zile suplimentare în funcție de vechimea în muncă și bonus pentru concediul de odihnă;
Dacă acest rol ți se potrivește, aplică și hai să ne cunoaștem!
De asemenea, te invităm să vizitezi www.electromontaj.ro pentru a afla mai multe despre noi, proiectele noastre de anvergură și impactul pe care îl avem în industrie.
Descrierea companiei
Electromontaj este o companie de construcții în domeniul energiei electrice, înființată în 1949, cu proiecte în întreaga lume, lider pe piața din România.
Electromontaj proiecteaza, construiește, transformă și menține infrastructura pentru transportul și distribuția energiei electrice și este o companie cu capital privat 100% autohton.
Activitatea de producţie internă este organizată în puncte de lucru răspândite pe tot cuprinsul ţării, în unităţi de producţie proprii în Bucureşti (Fabrica de Stâlpi Zincați) şi în Câmpina (Fabrica de Cleme și Armături), Electromontaj deține propria Stația de Testări pentru Stâlpi Electrici din București, una dintre cele mai mari din lume.
Electromontaj are peste 2.000 de angajați.
Din Grupul Electromontaj fac parte companiile Emfor Montaj, Iproeb, Electrotehnica și Hidroconstrucția.



