Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Cariera
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen
Office & Executive Assistant
PALLET EXPRESS S.R.L.
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Există oameni care observă imediat când lipsește ceva dintr-o sală de ședință, când o rezervare nu este confirmată sau când o informație importantă nu a ajuns la persoana potrivită.

Dacă ești genul de persoană care iubește organizarea, are grijă la detalii și găsește rapid soluții, s-ar putea să fii colegul pe care îl căutăm!

La Pall-Ex România căutăm un Office & Executive Assistant care să contribuie la buna desfășurare a activității din sediul central și să ofere suport administrativ echipei de management.

Cum ne imaginăm că ești?

✔ Îți place să ai lucrurile organizate și sub control.
✔ Poți gestiona mai multe activități în paralel fără să pierzi din vedere detaliile importante.
✔ Comunici ușor cu oameni din toate nivelurile organizației.
✔ Îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci și duci lucrurile la bun sfârșit.
✔ Ești atent(ă), discret(ă) și de încredere.
✔ Te descurci foarte bine în Microsoft Office și îți este familiar lucrul cu documente, tabele și prezentări.

Descrierea jobului

Vei fi una dintre persoanele care fac ca lucrurile să funcționeze eficient în fiecare zi.

Te vei ocupa de:
  • întâmpinarea vizitatorilor și gestionarea corespondenței;
  • organizarea și administrarea sălilor de ședință;
  • asigurarea protocolului pentru întâlniri și evenimente interne;
  • coordonarea comenzilor de consumabile, materiale promoționale și articole necesare activității zilnice;
  • organizarea călătoriilor și rezervărilor pentru echipa de management;
  • pregătirea documentelor, rapoartelor și a diverselor situații administrative;
  • sprijinirea proiectelor interne și a evenimentelor companiei;
  • realizarea de centralizări, sondaje și activități de follow-up;
  • susținerea procesului de integrare a noilor colegi sau a noilor membri ai Retelei;
  • colaborarea cu membrii rețelei Pall-Ex și cu echipele interne pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor de rețea, asigurând o experiență profesionistă și o coordonare eficientă a aspectelor logistice și administrative;
  • colaborarea cu toate departamentele pentru rezolvarea solicitărilor administrative
Ce vei găsi la noi?
  • Un rol variat, fără rutină excesivă;
  • O echipă prietenoasă și colaborativă;
  • Expunere directă la activitatea echipei de management;
  • Interacțiune constantă cu membrii rețelei Pall-Ex și implicare în proiecte cu vizibilitate la nivel național;
  • Posibilitatea de a contribui la proiecte și inițiative interne;
  • Un mediu în care organizarea, implicarea și ideile bune sunt apreciate.

Descrierea companiei

Rețeaua Pall-Ex reunește cele mai performante companii de transport și distribuție din România, ceea ce oferă o gamă de servicii personalizate pentru transportul paletizat al mărfurilor dumneavoastră.

Rețeaua noastră este într-o permanentă dezvoltare. Astfel oferim clienților posibilitatea de a trimite mărfuri în toată Europa, rapid și cu termene de livrare garantate, prin conexiunea noastră hub-to-hub.

Alături de ceilalți parteneri, ne dorim sa creăm o rețea de distribuție inovativă, integrată și eficientă, la nivelul întregului continent.

Notificare GDPR :

Prin trimiterea CV-ului către adresele noastre de înregistrare vă manifestați ACORDUL EXPLICIT pentru procesarea datelor dumneavoastră doar în scopurile impuse prin legislația muncii. În conformitate cu Politica noastră de confidențialitate, Pallet Express (Pall-Ex) prelucrează date cu caracter personal ale candidaților doar în scopuri reglementate prin Codul Muncii sau alte activități pentru care există un temei legal.

Publicat 26 Iun. 2026Reactualizat 3 Iul. 2026Expiră 26 Iul. 2026
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.