Companie nouă? Primești un   Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€229)
Gratis

Specialist Ofertare

ELECTROMONTAJ SA
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Bună,

Bine ai venit pe pagina noastră.

De peste 70 de ani Electromontaj este lider pe piața construcțiilor energetice din România. Proiectăm, construim, transformăm și menținem infrastructura pentru distribuția inteligentă a energiei electrice atât în România cât și în afara ei. Iar pentru aceasta avem nevoie de oameni talentați, pasionați de ceea ce fac care să ne ajute să ducem mai departe misiunea noastră: să furnizăm cele mai bune soluții pentru construirea infrastructurii necesare tranziției globale către energie sustenabilă.

Dacă îți dorești să ne cunoști și să vii alături de noi, iată ce dorim de la tine:
  • Experiență în domeniul energetic;
  • Capacitatea de a analiza cerințele și specificațiile licitațiilor sau ale proiectelor pe care trebuie să le ofertăm;
  • Atenție distributivă;
  • Abilități de lucru în echipă;
  • Rezistență la stres
  • Gestionarea unui număr mare de proiecte;
  • Abilități de comunicare;
  • Cunoștințe solide despre stații electrice, linii electrice aeriene și subterane.
  • Cunoștințe de business și strategie;
  • Limba engleză – nivel mediu
  • Abilități de operare PC și analiza datelor (soft de devize)

Descrierea jobului

Ne-ar plăcea să fii o persoană responsabilă, serioasă, atentă la detalii, astfel încât să ne bazăm pe tine pentru:
  • Urmarirea licitatiilor apărute pe site-ul de licitații publice SEAP, studierea eligibilitatii și probabilitatii de a participa la aceste licitații
  • Analiza și sinteza caietelor de sarcini, a documentației tehnice si economice pentru procedurile de achiziție postate pe platformele de licitație;
  • Intocmirea dosarelor de eligibilitate pentru licitațiile publice.
  • Preluarea si analizarea documentației tehnice de execuție a lucrării și întocmirea cererilor de ofertă tehnico-economică pentru achiziționarea materialelor, pieselor, subansamblurilor și echipamentelor aferente lucrărilor
  • Analizarea ofertelor primite de la furnizori din punct de vedere tehnic.
  • Realizarea devizelor de lucrări pentru activitățile de C+M si procurare echipamente;
  • Respectarea termenelor limită pentru depunerea ofertelor;
  • Verificarea corectitudinii prețurilor la elaborarea ofertelor și întocmirea ofertelor de preț pentru segmentul energetic în colaborare cu echipa de proiectare/design și achiziții;
  • Redactarea ofertelor comerciale conform cerințelor clientului și a politicilor companiei;

Ce oferim?
  • Asigurare de sănătate privată
  • Bonus concediu de odihna
  • Prima lunara de electricitate
  • Zile in plus la concediul de odihna în funcție de vechimea in munca
  • Prima de Crăciun pentru copiii angajaților

Dacă te decizi să aplici, ar trebui să știi ca la noi, OAMENII sunt bunul cel mai de preț, INTEGRITATEA este piatra de temelie pentru toate celalalte valori cu care acționăm EFICIENT și căutăm să creștem pentru a EXCELA în tot ceea ce facem, astfel încât ceea ce lăsăm în urmă să îmbunătățească CALITATEA VIEȚII UMANE.

Ne dezvoltăm în ritm rapid, și, dacă ești în căutarea unui loc de muncă în care să poți să îți dezvolți cariera, atunci acesta este locul potrivit pentru tine.

Ne bucurăm să te anunțăm că, pe lângă alte beneficii, avem un program de lucru flexibil și ne începem weekend-ul mai rapid, cu program scurt în ziua de Vineri.

Dacă ai ajuns aici, fă pasul final și aplică! Trimite CV-ul și una dintre colegele noastre faine din echipa de Recrutare te va contacta.

Descrierea companiei

Electromontaj este o companie globală de construcții-montaj, cu sediul în România, cu proiecte în întreaga lume. Proiectăm, construim, transformăm şi menţinem infrastructura pentru distribuţia inteligentă a energiei electrice.

Avem peste 70 de ani de experienţă în infrastructura de distribuţie de înaltă tensiune cu peste 400000 de kilometri de linii aeriene de transport de medie şi înaltă tensiune. Suntem încrezători cu privire la viitor datorită celor aproximativ 1 500 de ingineri şi profesionişti care au demonstrat că excelenţa este realizabilă.

Ce facem:

Grupul EM include companii care furnizează cabluri electrice, cleme şi fitinguri, construiesc stâlpi, fundaţii forate, staţii electrice. Avem capacitatea de a derula proiecte diferite, pe toate continentele, în acelaşi timp, la cele mai înalte standarde de calitate. De asemenea, avem capacitatea de a dezvolta o gamă largă de proiecte de construcţii în diverse industrii: energie verde, telecomunicaţii, imobiliare, utilităţi şi infrastructură rutieră etc. Deţinem o staţie de testare stâlpi – una dintre cele mai mari şi mai moderne din lume.

Te aștepăm alături de noi dacă:

Vrei să ai impact; Îți place să contribui; Crezi în puterea echipei și a țelului comun; Ești o persoană responsabilă, iar siguranța ta și a celor de jur este o prioritate pentru tine.

Locații Electromontaj în România:

Sediul Central; Sucursala București; Sucursala Bacău; Sucursala Craiova; Sucursala Pitești; Stația de Încercări Stâlpi; Fabrica de Stâlpi Metalici Zincați; Fabrica de Cleme și Armături.

Locații Electromontaj externe:

Sucursala Bulgaria; Sucursala Cipru; Sucursala Emiratele Arabe Unite; Sucursala Iordania.

Publicat 13 Mart. 2024 Reactualizat 13 Mart. 2024 Expiră 12 Apr. 2024
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.