Companie nouă? Primești un   Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€229)
Gratis

Specialist Daune Asigurari Persoane Junior

SC Groupama Asigurari SA
2 poziții
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Groupama Asigurări își mărește echipa de profesioniști!

Dacă dorești să îți construiești o carieră solidă, la Groupama Asigurări, înseamnă că tu ești persoană pe care o căutăm!

Căutăm Specialist Daune Asigurări Persoane Junior cu:
  • Studii superioare (obligatoriu);
  • Experiența pe un post similar în industria asigurărilor de viață - constituie avantaj;
  • Cursuri de specializare / certificări / calificări în asigurări - constituie avantaj;
  • Excelente abilități de comunicare și inter-relaționare, politețe, atitudine prietenoasă și profesională;
  • Orientare către client și către livrarea unui serviciu de calitate;
  • Foarte bune abilități de gestiune a conflictelor și de control al emoțiilor;
  • Dexteritate în utilizarea calculatorului și a diverselor aplicații informatice specifice.

Descrierea jobului

Ce face Specialistul Daune Asigurări Persoane Junior?
  • Gestionează procesul de instrumentare a daunelor din asigurări de viață, sănătate și călătorie, inclusiv pentru contractele speciale, începând cu deschiderea dosarului de dauna până la aprobarea/ respingerea la plată a acestuia;
  • Înregistrează în sistemele informatice avizările de daună cu privire la producerea evenimentelor asigurate, dacă acestea sunt transmise direct către Departamentul Daune Persoane;
  • Verifică documentele din dosarul de daună şi documentele medicale în vederea stabilirii cuantumului obligaţiilor asigurătorului care rezultă din asigurare în cazul evenimentului invocat;
  • Realizează calcularea / estimarea rezervelor de daună și calculul indemnizației de asigurare aferente asigurărilor de viaţă, sănătate respective, asigurărilor de călătorie pentru fiecare dosar;
  • Evaluează dosarele de daune: acceptarea sau respingerea acordării indemnizaţiei de asigurare şi întocmirea şi transmiterea documentelor aferente către Financiar-Contabilitate și / sau clienți interni și externi, după caz.

Descrierea companiei

Groupama Asigurari este singura companie din piața asigurărilor din România care a obținut certificarea internațională Angajator de Top, oferită de Top Employer Institute din Olanda. De-a lungul celor peste 100 de ani de existenţă, Groupama a rămas fidelă valorilor sale mutualiste pe baza carora construieşte acum un grup european de asigurări şi servicii financiare, umanist şi durabil. Activ în 11 ţări din Europa şi Asia, Grupul a pătruns progresiv pe piaţa românească la finalul anului 2007 prin achiziţia BT Asigurări şi în 2008, prin preluarea Asiban şi OTP Garancia. În urma unui proces de fuziune şi integrare a rezultat Groupama Asigurări, care ocupă în prezent locul al treilea în clasamentul general al companiilor de asigurări, cu o reţea comercială unică şi integrată, cuprinzând aproximativ 127 de agenţii şi puncte de lucru, aflate pe întreg teritoriul ţării.

Groupama Asigurări este astăzi un jucător de elită pe piaţa asigurărilor din România şi un promotor al parteneriatelor pe termen lung, oferind clienţilor săi modalităţi de a-şi continua planurile personale indiferent de evenimentele neprevăzute care pot apărea. Compania oferă produse de asigurari de viaţă, bunuri, răspundere civilă, auto şi agricole, atât persoanelor fizice, cât şi clienţilor corporate. Știm ca succesul Groupama este direct legat de motivatia si performanta angajatilor noștri, motiv pentru care investim constant in pregatirea si dezvoltarea oamenilor, principala noastra resursa. Prin aportul angajatilor nostri, la Groupama reusim sa oferim zi de zi solutii simple, flexibile si inovative clientilor si partenerilor nostri si ne implicam activ in dezvoltarea pietei de asigurari din Romania.

În Groupama Asigurări lucrăm împreună pentru a le oferi clienților și partenerilor noștri cele mai bune servicii. Tocmai de aceea ne-am propus să avem mereu alături angajați profesioniști, eficienți, cu inițiativă și întotdeauna ingenios. De asemenea, promovăm un mediu de lucru profesionist, deschis, care încurajează mai presus de toate individualitatea și transparența. Colegii Groupama formează un colectiv divers, ținut împreună de valori comune și nu de trăsături comune, ceea ce ne permite să ne bucurăm în fiecare zi unii de alții și împreună de micile întâmplări care ne fac umani și ne deosebesc. Vino în echipa noastră!

Politica de confidentialitate: Protectia datelor dvs. cu caracter personal este deosebit de importanta pentru noi va rugam accesati Politica privind Caracterul Privat al Informatiilor la urmatorul link https://www.groupama.ro/politica-de-confidentialitate

Publicat 12 Mart. 2024 Reactualizat 11 Apr. 2024 Expiră 11 Apr. 2024
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.