Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Cariera
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen
Responsabil tehnic / sef de santie / coordonator tehnic
Blueco Waste SRL
1 poziție
Anunț în curs de verificare

Candidatul Ideal

Blueco Waste angajează Responsabil Tehnic / Șef de Șantier pentru coordonarea echipelor operative din teren și organizarea lucrărilor pe șantiere.

Căutăm o persoană serioasă, fermă, organizată și implicată, care știe să lucreze cu oamenii, să coordoneze echipe, să urmărească lucrările în teren și să se asigure că fiecare intervenție este dusă la bun sfârșit corect, eficient și la timp.

Avem nevoie de o „mână de fier” în teren: o persoană care se poate impune prin autoritate, disciplină și profesionalism, care știe să țină echipele organizate, să urmărească rezultatele și să nu lase lucrurile la voia întâmplării.

Descrierea jobului

Responsabilități:

coordonarea directă a echipelor din teren;
organizarea oamenilor pe lucrări, intervenții și șantiere;
realizarea programului zilnic și săptămânal pentru echipaje;
prezență activă în șantiere, alături de echipe;
verificarea modului în care se execută lucrările;
supravegherea respectării termenelor și indicațiilor primite;
comunicarea permanentă cu echipele, conducerea firmei și beneficiarii;
explicarea sarcinilor către oameni și urmărirea îndeplinirii lor;
gestionarea situațiilor apărute în teren și găsirea de soluții rapide;
verificarea necesarului de utilaje, echipamente, scule și materiale;
urmărirea utilizării corecte a utilajelor și echipamentelor;
întocmirea și verificarea rapoartelor de lucru, foilor de parcurs și documentelor aferente;
asigurarea disciplinei, ordinii și respectării normelor de protecția muncii;
verificarea calității lucrărilor executate înainte de predarea către client;
urmărirea rezultatelor echipelor și îmbunătățirea modului de lucru în teren.

Tipuri de lucrări coordonate:

decolmatări și hidrocurățări canalizări;
intervenții cu vidanjă și utilaje speciale;
inspecții video CCTV;
lucrări de reabilitare canalizări fără săpătură / CIPP;
lucrări de curățare, întreținere și intervenții în rețele de canalizare;
lucrări speciale cu echipamente și suprastructuri tehnice.

Cerințe:

experiență în coordonarea echipelor de teren sau în activități similare;
capacitate bună de organizare a oamenilor;
autoritate, fermitate și capacitatea de a se impune în teren;
orientare către rezultate și respectarea termenelor;
seriozitate, disciplină și spirit practic;
abilitatea de a comunica clar cu muncitorii, clienții și conducerea;
disponibilitate pentru prezență în șantiere;
capacitate de a lua decizii rapide în teren;
cunoștințe tehnice în domeniul construcțiilor, instalațiilor, canalizărilor, utilajelor sau lucrărilor edilitare constituie avantaj;
permis de conducere categoria B;
responsabilitate, punctualitate și implicare.

Oferim:

salariu motivant, în funcție de experiență și rezultate;
mașină de muncă,telefon, laptop;
contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
mediu de lucru stabil;
posibilitatea de dezvoltare într-o companie specializată în servicii de canalizare și mediu;
acces la utilaje și echipamente moderne;
susținere din partea conducerii;
un rol important în organizarea și dezvoltarea activității operaționale Blueco Waste.

Căutăm un om de teren, care nu coordonează doar din birou, ci este prezent pe șantiere, lucrează direct cu echipele, organizează oamenii și se asigură că lucrările sunt executate corect, sigur și eficient.

Ne dorim o persoană cu autoritate, care știe să conducă oameni, să impună disciplină și să livreze rezultate.

Descrierea companiei

Blueco Waste S.R.L este o companie cu capital privat, care oferă o varietate de servicii de înaltă calitate. Având o vechime de peste 15 ani în domeniu, Blueco Waste reprezintă o întreprindere ce poate executa orice tip de serviciu privind canalizările, indiferent de gradul de dificultate. Cu o reputație construită pe profesionalism, atenție la detalii si atitudine pozitivă, Blueco Waste S.R.L. se remarcă pe piață datorită aptitudinilor dobândite în domeniu, și a echipelor companiei ce joacă un rol esențial în atingerea celor mai înalte standarde. Așadar, aceste valori specifice societății, au contribuit la colaborările de lungă durată atât cu administrațiile locale, cât și alături de companii de presitigiu, determinând astfel recunoașterea firmei pe piața serviciilor calitative.

Publicat 26 Mai 2026Reactualizat 26 Mai 2026Expiră 2 Iun. 2026
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.