Candidatul Ideal
ManpowerGroup Romania este in cautarea unui Manager National de Vanzari pentru unul dintre partenerii săi - cel mai mare distribuitor din România de produse electrice. Persoana care va prelua acest rol, va fi responsabila de dezvoltarea portofoliului de clienți și de creșterea vânzărilor de pompe de căldură/aere conditionate și proiecte integrate la cheie ce includ soluții HVAC si nu numai.
Rolul presupune gestionarea relațiilor comerciale cu distribuitori, instalatori, parteneri tehnici și dezvoltatori de proiecte, precum și identificarea de noi oportunități de afaceri în regiunea alocată.
Descrierea jobului
Dezvoltarea vânzărilor și a portofoliului de clienți:
Creșterea volumului de vânzări pentru gama de pompe de căldură prin distribuție, integratori, instalatori și proiecte directe.
Identificarea și atragerea de noi parteneri comerciali.
Prospectarea activă a pieței și identificarea proiectelor noi (rezidențiale, comerciale, industriale).
Managementul relațiilor comerciale:
Menținerea relațiilor cu clienții existenți și asigurarea suportului necesar în toate etapele vânzării.
Vizite periodice în teritoriu pentru discutarea proiectelor și prezentarea soluțiilor tehnice.
Construirea de parteneriate pe termen lung cu jucătorii relevanți din piață.
Promovare și suport tehnic-comercial:
Prezentarea beneficiilor, soluțiilor și caracteristicilor tehnice ale pompelor de căldură.
Organizarea de training-uri și demonstrații pentru parteneri și instalatori.
Colaborarea strânsă cu echipa tehnică pentru dimensionarea corectă a soluțiilor.
Management de proiect și ofertare:
Participarea la elaborarea ofertelor comerciale pentru soluțiile la cheie.
Realizarea forecast-urilor și a rapoartelor de vânzări.
Experiență:
Minim 3–5 ani experiență în vânzări tehnice, preferabil în HVAC, pompe de căldură, energie regenerabilă sau domenii conexe.
Experiență în lucrul cu distribuitori, instalatori sau integratori de proiecte.
Experiența în vânzarea de soluții tehnice complexe constituie avantaj.
Cunoștințe tehnice:
Cunoștințe solide despre pompe de căldură, sisteme HVAC, principiile funcționării și proiectării.
Abilitatea de a interpreta scheme tehnice și de a discuta la nivel tehnic cu instalatori/ingineri.
Competențe personale:
Abilități excelente de comunicare și negociere.
Mentalitate orientată către rezultate și dezvoltare continuă.
Autonomie, disciplină și capacitate de planificare.
Disponibilitate pentru deplasări în regiunea alocată.
Educație:
Studii superioare tehnice (energetică, instalații, inginerie mecanică, HVAC) – avantaj.
Alte detalii:
Mașină de serviciu, laptop, telefon.
Training tehnic și de vânzări, acces la certificări și programe internaționale.
Oportunitatea de a lucra cu tehnologii moderne și sustenabile.
Deținerea unui permis de conducere categoria B.
Descrierea companiei
ManpowerGroup este expertul global privind forța de muncă, creând soluții inovatoare în domeniu de aproape 70 de ani. În calitate de experți în forța de muncă, în fiecare zi conectăm la piața muncii peste 600,000 de persoane cu diverse abilități, într-o varietate de domenii și industrii. Familia brandurilor ManpowerGroup - Manpower, Experis, Right Management și ManpowerGroup Solutions – ajută peste 400,000 de clienți din 80 de țări și teritorii să identifice, atragă, dezvolte și gestioneze talentele de care au nevoie, oferindu-le soluții cuprinzătoare și integrate. ManpowerGroup este prezent în România de aproape 15 ani, susținând performanța, creșterea și și flexibilitatea a peste 350 de companii din toate regiunile și domeniile de activitate și conectând mii de candidați talentați și profesioniști cu experiență la oportunitățile potrivite.
