Companie nouă? Primești un   Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€229)
Gratis

Manager de Racordare Electricitate (226268)

Delgaz Grid S.A.
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

  • Educaţie necesară: Studii superioare tehnice (energetic sau electrotehnic)
  • Experienţă practică necesară:
    • Minim 1 an
    • Autorizare NPM grad III; autorizare ANRE – minim grad II
  • Cunoştinţe obligatorii cerute de legislaţie: Proceduri, legislație specifică domeniului de activitate Legislația în domeniul energiei, Legea 123/2013 cu completările și modificările ulterioare, Ord. ANRE nr 59/2013, Ord. ANRE 74/2014, Ord. ANRE 5/2014, Ord. ANRE 11/2014, Ord. ANRE 141/2014, Ord. 11/2015, Legea 50/2001, Legea 10/1995, HG 28/2008, Ord. 839/2009 privind obiectivele industriale de transport tehnologic și alte reglementări conexe sarcinilor de servici
  • Cunoştinţe IT: Cunostințe Operare PC – MS Office (Word, Excel, Power Point, Outlook), SAP (MM, PM, GLOBE)
  • Altele: Permis categoria B

Descrierea jobului

  • Oferi relații clienților privind activitatea de racordare și menții legătura cu clientul pe întreg procesul de racordare, emiți avize de amplasament pentru construcții noi, în conformitate cu prevederile procedurilor interne şi a reglementărilor ANRE; stabilești soluții de racordare și întocmești fișa de soluție cu respectarea standardului de racordare și a legislației specifice în vigoare
  • Întocmești calculul cu privire la acordarea compensațiilor către primul utilizator, întocmești documentația necesară racordărilor ocazionale, emiți și transmiți acordul de racordare în vederea branșării, conform procedurilor specifice în vigoare
  • Gestionezi încredințările pentru execuția lucrărilor pe tarif de racordare – branșamente standard, întocmești contractele și actele adiționale la contracte, specifice procesului de racordare și emiți facturi de tarif de racordare, monitorizezi încasarea facturilor și emiți facturi de stornare
  • Întreţii baza de date în aplicaţia electronică privind gestionarea documentațiilor și rapoartele din activitatea de racordare (avize și contracte de racordare), verifici și întocmești răspunsuri la sesizările și reclamațiile solicitanților vis a vis de procesele de racordare la rețea pe care le gestionezi
  • Realizezi și alte sarcini care decurg în mod natural din rolul tău, adaptate la cunoștințele și abilitățile tale

Ce îți oferim noi
  • Îți oferim mai mult decât un salariu: Primești cadouri cu ocazia evenimentelor importante din viața ta precum căsătoria, 1 iunie iar lista continuă. Excelezi în ceea ce faci? Poți să fii unul dintre cei care primesc bonusuri de performanță, dacă locuiești prea departe de sediu, te ajutăm cu decontarea transportului
  • Plătești ușor cu tichetele de masă: Ai tichetele încărcate pe un card de masă cu care poți să plătești contactless
  • Lucrezi cu plăcere, sănătos și în siguranță: Ai o asigurare medicală privată. Dacă îți schimbi ochelarii de vedere, noi acoperim o parte din valoarea lor. Poți lucra și de acasă în model hibrid, dacă aria în care activezi îți permite acest lucru. Noi scriem acest anunț de acasă. Unii dintre noi lucrăm și pe teren, dar în siguranță
  • Primești două pensii după ce nu vei mai lucra: E posibil. Prin pensia facultativă vei avea un venit suplimentar, pe lângă pensia din sistemul public
  • Ești plătit dublu ca să mergi în vacanță: Da, ai citit bine. Ai o primă de vacanță! În plus, ai parte de mai multe zile libere decât angajații altor companii. După ce te întorci din concediu, noi îți decontăm o parte din valoarea serviciilor turistice
  • Punem accent pe dezvoltare: Te dezvolți în continuare, alături de noi, prin sesiuni de workshop-uri, training-uri și certificări noi

Descrierea companiei

Imaginează-ți cum ar fi dacă ideile tale ar fi ascultate și ai avea șansa să le pui în practică. Să ai oportunitatea să te dezvolți într-un mediu internațional alături de oameni care vor deveni mai mult decât colegi. Impactul pe care îl vei aduce va avea un efect în comunitate și pentru mediul înconjurător. Suntem peste 6000 de colegi in România, de 15 ani distribuim și furnizăm electricitate, gaze naturale și oferim soluții energetice. La E.ON vei găsi un mediu de lucru stabil și sigur pentru tine orientat către client. Prinde oportunitatea de a te specializa în domeniul care ți se potrivește sau de a deprinde cunoștințe și abilități în domenii noi. Tu alegi. Noi ne străduim să iți fie bine.
Publicat 29 Mart. 2024 Reactualizat 5 Apr. 2024 Expiră 28 Apr. 2024
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.