Candidatul Ideal
Aplică acum dacă ai coordonat de la A la Z proiecte de construcții-montaj, infrastructură de orice tip (preferabil gaze naturale și/sau apă-canal).
Suntem INSPET S.A. și vrem să fii parte din echipa noastră!
Nivel Experienţă minim 3 ani
Loc Ploiești
Program la fata locului/full-time (8 ore/zi)
În plus, pentru acest post îți mai sunt necesare:
Înțelegerea aspectelor economice și comerciale, contractele aferente proiectelor
Disponibilitate pentru relocare în țară pe durata derulării proiectelor de construcții
Abilităţi organizatorice și capacitate de coordonare a echipei de lucru
Rigurozitate, atenție la detalii, viteză de reacție și de luare a deciziilor
Abilități excelente de comunicare în relația cu proiectanții, subcontractorii și beneficiarii
Cunoștințe de limba engleză (constituie un avantaj)
Descrierea jobului
Planificarea, organizarea și coordonarea activităților și resurselor din șantier, începând de la activitatea de bugetare și până la intervențiile în perioada de garanție
Asigurarea tuturor resurselor materiale, financiare și umane pentru fiecare etapă din proiect
Întocmirea si centralizarea rapoartelor/situațiilor de lucru, pe categorii/etape de lucrări
Monitorizarea bugetelor planificate alocate pentru fiecare etapă a proiectului și realizarea analizelor de cheltuieli realizate comparativ cu cele previzionate
Verificarea lucrărilor de construcție desfășurate pe întreaga perioadă a proiectului. Monitorizarea respectării tehnologiilor de execuție, de exploatare și întreținere a echipamentelor din șantier
Propunerea modurilor de îmbunătățire a stilului de lucru pentru a maximiza eficiența proiectului, atunci când este cazul
Asigurarea bunei comunicări cu toți partenerii din cadrul proiectului
Asumarea responsabilității (in fața autorităților) de respectare a legislației în vigoare în incinta șantierului
Comunicare laterală și ierarhică în organizație, pe subiectele de contractare, suport pentru departamentul ofertare în vederea contractării lucrărilor
Ce îți oferim?
Un mediu profesionist în care îți poți perfecționa experiența de lucru alături de cei mai buni profesioniști și mentori din domeniul infrastructurii energetice
Oportunități de dezvoltare și avansare în cadrul INSPET S.A.
Salariu competitiv si bonusuri corelate cu performanța
Program de lucru full-time, contract de muncă
Descrierea companiei
Excelență în construcții infrastructură de fluide (gaze naturale - petrol - apă - hidrogen)
Suntem INSPET S.A., companie cu capital privat 100% românesc, recunoscută de către CCIR și Camera de Comerț și Industrie Prahova drept lider în categoria firmelor de profil. Cu o prezență pe piață de peste 30 ani ca societate independentă în proprietate privată, compania noastră este descendenta directă a unei istorii de peste șapte decenii în industria românească de specialitate.
Sectoarele de activitate tradiționale sunt conductele magistrale și instalațiile complexe de fluide energetice la înaltă presiune, rețelele inteligente de distribuție gaze naturale, apă și canalizare, cu instalațiile aferente. În funcție de cerințe, ne implicăm și în proiecte de construcții civile sau de prefabricare confecții și profile metalice pentru construcții de infrastructură industrială, rutieră sau feroviară.
Abordăm cu profesionalism și maximă seriozitate toate proiectele pe care le derulăm, complementând experiența cu dinamismul și deschiderea către inovare, fiind un catalizator al infrastructurii strategice de energie curată și un rezervor de talent și expertiză tehnică la nivel regional.
INSPET S.A. | www.inspet.ro
Antrepriză Generală • Conducte Magistrale • Instalații Complexe • Stații de Comprimare Gaze Naturale • Mentenanță • Producție Industrială • Construcții Civile • Construcții Industriale • Închirieri utilaje șantiere



