Candidatul Ideal
Să dețină cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
Sà cunoască limba română, scris și vorbit;
Să aibă capacitate deplină de exercițiu;
Să dețină o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
Să îndeplinească condițiile de studii şi, după caz., de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
Să nu fie condamnat/ă definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Studii liceale din care să rezulte specializarea (meseria) de lăcătuș mecanic;
Şcoală profesională din care să rezulte specializarea (meseria) de lăcătuș mecanic;
Certificat de calificare profesională, din care să rezulte specializarea (meseria) de lăcătuș mecanic;
Permis de conducere categoria B.

Descrierea jobului
-Exploatează și întreține captările, stațiile de tratare apă, rețelele de aductiune și distribuție, acumulările din cadrul sistemelor de alimentare cu apă;
-Participă la lucrări de reabilitare, retehnologizare, extindere din cadrul Sectorului Călimăneşti-Brezoi;
-Curățarea căminelor, evacuarea apei, repararea căminelor, vopsirea parților metalice;
-Verificarea funcționării vanelor, regulatoarelor de presiune, ventilelor de aerisire;
-Desfundarea si spălarea rețelelor și colectoarelor blocate cu material sedimentat;
-Scoaterea nămolului depus în depozitele gurilor de scurgere și umplerea cu apă a acestora;
-Desființarea sau aducerea în legalitate a lucrărilor de branșare și racordare, verificarea modului de realizare/funcționare a noilor branşamente și racorduri;
-Participă la efectuarea lucrărilor de întreținere și reparații la stațiile de pompare ape uzate.

Joburi similare
- 27 Iun. 2026
Lacatus mecanic confectii metalice
PERFECTION HR SOLUTIONS S.R.L.
București, Ilfov5000 - 6000 RON net / lună