Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Cariera
Te joci?
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen

Inginer industria alimentara

MIB PRODCOM SRL
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

La Mib Prodcom dezvoltăm produse sub brandul Arovit, iar acum căutăm un coleg care să ducă mai departe această direcție: un inginer în industria alimentară care să transforme ideile în produse reale, de la rețetă până la producția în fabrică.
Ce căutăm?
  • Studii finalizate în Industria Alimentară;
  • Experiență în producție sau dezvoltare produse alimentare constituie un avantaj;
  • Înțelegere a proceselor de conservare și procesare termică;
  • Persoană practică, organizată și atentă la detalii;
  • Capacitate de analiză și optimizare (gust, cost, proces).
Dacă îți place să lucrezi practic cu produsul și vrei să vezi rezultatul muncii tale pe raft, rolul este pentru tine.

Descrierea jobului

Ce vei face concret:
  • Vei dezvolta produse noi: gemuri, dulcețuri, conserve;
  • Vei testa rețete și vei face ajustări (gust, consistență, stabilitate);
  • Vei lucra cu parametri tehnologici (Brix, pH, gelificare etc.);
  • Vei colabora cu departamentele marketing și vânzări pentru a identifica produse cu potențial;
  • Vei selecta și testa materii prime;
  • Vei organiza degustări și vei ajusta produsele pe baza feedback-ului;
  • Vei participa la implementarea produselor în producție;
  • Vei contribui la documentația tehnică (fișe tehnice, rețete, flux tehnologic).
Ce oferim
  • Posibilitatea de a dezvolta produse proprii în portofoliul Arovit;
  • Rol cu impact direct în produsul final;
  • Colaborare cu echipele de producție, marketing și management;
  • Mediu stabil, cu proiecte în dezvoltare;
  • Abonament medical la o clinica privata de sanatate;
  • Abonament bookster.

Descrierea companiei

În urma cu 27 de ani, MIB Prodcom SRL și-a luat Angajamentul să livreze pe piața românească produse alimentare de calitate. Din 1998 am început propria producție de conserve, achiziționând și modernizând fosta Întreprindere Legume Fructe Aiud (județul Alba), iar în anul 2002 ne-am luat Responsabilitatea de a duce mai departe brandul Arovit, odată cu achiziționarea fabricii din Valea lui Mihai – emblemă a agriculturii bihorene. Menținerea în piața românească a unei fabrici și a unei mărci care datează de peste 70 de ani demonstrează Onestitatea noastră față de consumatorii fideli Arovit. Viziunea noastră a fost și este apreciată în România, fapt atestat de topurile realizate de-a lungul anilor de către Camera de Comerț și Industrie a României, Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii și de către Camera de Comerț și Industrie Cluj. Ne-am Implicat în comunitațile locale în care suntem prezenți, asigurând locuri de muncă pentru sute de persoane, precum și desfacere pentru produsele fermierilor autohtoni. Misiunea fiecarei zile este să păstram Tradiția și gustul românesc în fiecare din produsele care ies din curtea fabricilor noastre: Betarom Impex SRL Valea lui Mihai, Pektirom SRL Dej și Mib Prodcom SRL Aiud.

Publicat 27 Mar. 2026Reactualizat 27 Mar. 2026Expiră 26 Apr. 2026
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.