Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Cariera
Te joci?
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen

FIXLY: Consultant vânzări — Telefoane & Electronice

Fixly Technology S.R.L.
1 poziție
Anunț în curs de verificare

Candidatul Ideal

Să-ți placă domeniul. Nu trebuie să fii expert, dar dacă nu te interesează IT-ul deloc, clienții vor simți când vinzi ceva ce nu înțelegi sau în care nu crezi. Trebuie să fii la curent cu ce vindem și cu noile lansări — în special Apple. Noi te ajutăm să înțelegi ecosistemul și cum funcționează totul, dar curiozitatea trebuie să vină de la tine.

Să ai răbdare. Vin și clienți faini, vin și clienți care îți testează răbdarea. Indiferent de situație — calm, politicos, profesionist. Nu devenim emoționali, nu luăm lucrurile personal.

Să fii ambițios. Vrem oameni care vor să progreseze — în cunoștințe, vânzări, experiență. Dar creștem împreună, ca echipă. Nu ne dorim competiții toxice între colegi.

Să fii politicos. Manierele contează mult în colectivul FIXLY. Dacă apare o problemă sau o neînțelegere, o comunicăm intern, ne respectăm și ne ajutăm cu omenie. Așa funcționăm.

Descrierea jobului

Căutăm un coleg de vânzări, cu experiență reală, care chiar se pricepe la ce vinde.

Cum funcționează integrarea postului tău în echipă? Avem o colegă care te va asista la tot ce înseamnă actele de vânzare și încasare, organizarea produselor, asistență la răspuns mesaje / apel în funcție de nevoie. Practic mereu vei avea ajutor ca tu să poți consulta și încheia cât mai multe tranzacții.

Ce faci concret la noi: Vinzi telefoane, accesorii, electronice — dar nu „vinzi" ca la market, dai produsul și iei banii. Trebuie să asculți ce vrea clientul, să îl întrebi de scopul achiziției și să îl ajuți să aleagă ce e cel mai bun pentru el. Uneori asta înseamnă să-i recomanzi ceva mai ieftin decât ce voia inițial. Alteori înseamnă să-l convingi că merită să dea un pic mai mult pe ceva care îl ține 3 ani, nu 1. Asta e un exemplu de upsell făcut corect.

Canale de vânzare: Interacțiune în showroom, ocazional live TikTok, mesaje OLX, WhatsApp, etc. Lucrezi cu echipa — nu ești singur în treaba asta. Împarți task-uri, comunici, te organizezi.

Beneficii: Salariu de la 4.000 lei + bonuri de masă EDENRED (merg peste tot, nu doar la restaurant). Pe lângă asta, ai comisioane reale din ce vinzi. Dacă demonstrezi progres și skill real pe vânzări, se va simți substanțial în salariu. Lucrezi într-un spațiu modern, ai acces la device-uri Apple, aplicații de editare, tool-uri AI, și în principiu orice ai nevoie să funcționezi maxim. Avem o echipă tânără, cu experiență, și nu durează mult să te integrezi.

Dacă te regăsești în ce-ai citit, trimite-ne un mesaj. Ne ajută să ne povestești unde ai mai lucrat și ce experiențe reale ai. Nu punem accent pe studii, ci pe experiență și pe caracterul tău. Te așteptăm în echipa FIXLY!

Descrierea companiei

FIXLY TECHNOLOGY SRL comercializează produse electronice high end și dispozitive premium, efectueaza servicii de reparatii pentru toata gama de produse Apple, si ofera consultanta in domeniul de IT Software / Hardware.

Publicat 27 Mar. 2026Reactualizat 27 Mar. 2026Expiră 26 Apr. 2026
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.