Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Cariera
Te joci?
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen

Economist - Compartiment Contabilitate - UHE Caransebes

SPEEH HIDROELECTRICA SA
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

CONDIȚIILE DE PARTICIPARE obligatorii si de dorit la concursul pentru ocuparea postului de economist, sunt:
Condiţii obligatorii:
-Studii superioare economice;
-Minim 5 ani vechime in profesia de economist;
-Cunoştinţe privind legislația în domeniul inclusiv avizarea și aprobarea documentelor;
-Cunoştinţe privind legislația SSM, Mediu SU in domeniu;
-Cunostinte operare PC (MS Office);
-Îndeplinește condițiile prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica în vigoare (www.hidroelectrica.ro - Despre noi / Guvernanta corporativa) - declarație conform Codului Etic Hidroelectrica în vigoare.

Condiții de dorit:
-Master in domeniul economic;
-Cursuri de perfecționare în domeniu;
-Contabil autorizat, expert contabil, auditor fiscal, consultant fiscal;
-Viziune de ansamblu asupra aspectelor financiar contabile ale unei societati comerciale.

Descrierea jobului

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. organizează la sediul Sucursalei Hidrocentrale Hațeg, Bd. Nicolae Titulescu nr.23, Hațeg, județul Hunedoara, în data de 16.04.2026 ora 10:00, concurs cu recrutare internă si externă pentru ocupare pe durata nedeterminata, 1 post de economist la Compartimentul Contabilitate, cu loc de munca la UHE Caransebeș din cadrul S.H. Hațeg

RESPONSABILITATI PRINCIPALE:
-Asigurarea îndeplinirii sarcinilor ce revin sucursalei în domeniul contabilităţii generale, contabilităţii gestiunilor, contabilităţii investiţiilor, a decontărilor cu terţii si a inventarierii patrimoniului sucursalei.
-Asigurarea evidenţei contabile a operaţiunilor patrimoniale ale sucursalei, coordonarea si controlul acestora.
-Raspunde de corecta aplicare a Codului Fiscal si a tuturor reglementarilor incidente.
-Raspunde de corecta aplicare a reglementarilor contabile;
-Atunci cand este nominalizat prin decizie de către Conducerea Hidroelectrica in rolul de Proprietar de Proiect/ Program sau Manager Proiect/ Program sau Membru in echipa de Proiect/ Program sau Colaborator Proiect/ Program in cadrul unui proiect/ program, indeplineste toate atributiile/ responsabilitatile specific rolului, incluse in regulamentele interne ale Hidroelectrica.

DOCUMENTELE NECESARE INSCRIERII LA CONCURS:
Fişă de înscriere
Copie legalizată a diplomei care atestă calificarea necesară pentru post
Copia CI
Copie după carnetul de muncă și /sau adeverințele care atestă vechimea în muncă/ extras din REVISAL
CV (de preferat în format Europass) – va conţine inclusiv numele şi date de contact pentru cel puţin 2 persoane ce pot oferi referinţe profesionale despre candidat
Adeverință de la medicul de familie din care să rezulte starea de sănătate
Declarația privind cerințele prevăzute în Codul Etic Hidroelectrica, în vigoare

DERULAREA CONCURSULUI:
Concursul pentru ocuparea postului de economist constă în:
-Probă scrisă – pondere 70% din nota finală;
-Interviu – pondere 30% din nota finalăNota minimă pentru admiterea la interviu este 7,15.
Nota minimă pentru angajare pe postul de economist este 8,00.
Pentru a fi declarat admis un candidat trebuie să obțină minim nota 5 la fiecare din probele susținute.
Rezultatele concursului vor fi comunicate (prin afișare la sediul SH Hateg și sediul Uzinei Hidroelectrice Caransebeș, prin publicare pe site-ul societatii, pe intranetul societetii, prin e-mail sau telefonic), in data de 17.04.2026.

Oferta de angajare propusa concurentului declarat admis la concurs are ca termen de acceptare 10 zile calendaristice, în caz contrar va fi înștiințat următorul clasat în ordinea rezultatelor și opțiunilor exprimate; dacă acesta nu îndeplinește baremul, postul va intra într-un nou proces de recrutare.

MODALITĂȚILE DE INSCRIERE LA CONCURS:
Documentele necesare înscrierii la concurs se vor depune până în data de 14.04.2026 ora 13:00, la Sediul Sucursalei Hidrocentrale Hațeg sau Uzinei Hidroelectrice Caransebeș, Serviciul Resurse Umane și Comunicare.
Relatii suplimentare se pot obține la telefon sau 0254/207.421 sau 0255/207.005.

Descrierea companiei

Hidroelectrica este lider în producția de energie electrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații directe în siguranța națională.

Înființată în anul 2000, Hidroelectrica s-a impus pe piața de energie din România datorită experienței, credibilității și flexibilității sale, fiind în prezent principalul producător și furnizor de energie din România, precum și furnizorul de bază de servicii tehnologice de sistem.

Cu o producție de peste 17 TWh într-un an mediu hidrologic, generată în sucursale amplasate strategic pe teritoriul țării, Hidroelectrica furnizează aproximativ 30% din producția totală de energie a României, în funcție de hidraulicitatea anului. În același timp, compania asigură, în medie, în ultimii 10 ani:

cca. 70% din serviciul de reglaj secundar;

cca. 84% din serviciul de rezervă terțiară rapidă;

100% din serviciul de asigurare a energiei reactive, debitate sau absorbite din rețea, în banda secundară de reglaj a tensiunii, din necesarul Sistemului Energetic Național.

Prin cultura sa organizațională puternică, Hidroelectrica urmărește să își consolideze poziția de lider pe piața de energie din România prin dezvoltarea optimă a capacităților de producție și să devină un jucător important pe piața regională de energie.
Publicat 27 Mar. 2026Reactualizat 27 Mar. 2026Expiră 15 Apr. 2026
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.