Candidatul Ideal
Scopul general al postului
Asigura coordonarea eficienta a activităților operaționale și financiare ale companiei, prin optimizarea resurselor, controlul costurilor și implementarea strategiilor manageriale, pentru atingerea obiectivelor de profitabilitate și dezvoltare. Rolul combina leadership strategic cu responsabilitate financiara, avand ca obiectiv transformarea datelor operationale in decizii economice solide.
Atribuții specifice
Reprezintă compania în relația cu instituțiile financiare, partenerii strategici și auditorii.
Participă la negocierea contractelor importante, din perspectiva eficienței economice.
Asigură respectarea legislației economico-financiare și a normelor interne.
Coordonează analiza periodică a performanței companiei și propune măsuri corective.
Colaboreaza cu managerii de departamente si cordoneaza activitatea acestora
Competențe și abilități
Leadership ferm , dar nu autoritar- genul care stie sa scoata rezultate impreuna cu echipa si fara sa arda oamenii.
Decizii rapide , si corecte cu impact asupra costurilor.
Gândire strategică dar si analitica in orientare spre rezultate.
Competențe solide de management organizațional.
Cunoștințe avansate în analiză financiară și control economic.
Orientare puternica spre performanta masurabila.
Abilități excelente de comunicare și leadership, negociere.
Abilitatea de a motiva echipe , și de a le conduce spre rezultate bune .
Cunostinte solide privind reglementarile AETR, CMR, ADR,ATP
Utilizare avansata a sistemelor TMS, ERP, Excel.

Descrierea jobului
A. Responsabilități principale
Coordonează activitățile de logistică, vânzări și suport, asigurând respectarea strategiei companiei
Elaborează și implementează procedure, politici, standard, pentru eficientizarea proceselor interne.
Monitorizează indicatorii cheie de performanță ai departamentelor la nivel macro(cost/km, utilizare flota , EBITDA operational , timp de livrare).
Coordonează echipele de management subordonate asigurându-se că obiectivele sunt atinse.
Participă la definirea strategiei generale a companiei și asigură implementarea ei la nivel operațional.
B. Responsabilități financiare
Supraveghează activitatea financiar-contabilă.
Analizează performanta economica din rapoarte financiare, cash-flow, bilanțuri și conturi de profit și pierdere.
Evaluează costurile și propune măsuri de optimizare economică( investitii in flota, modernizari , negocieri , optimizari de costuri )
Controlează și aprobă bugetele departamentelor.
Elaborează scenarii financiare pentru investiții,dezvoltari si extinderi , inclusive analiza de risc si impact operational.
Oferta noastra .
Rol de conducere cu impact direct asupra performantei companiei.
Mediu stabil, cu parteneriate de lunga durata in Europa.
Pachet salarial competitive.
Salariu fix lunar, predictibil.
Bonuri de masa si bonusuri anuale.
Buget anual pentru formare profesionala.
Asigurare medicala privata.
Cerințe pentru ocuparea postului
Studii superioare economice sau tehnice (preferabil master/MBA).
Experiență minim 5–7 ani într-un rol de conducere (operațional + financiar).
Experiență în companii medii sau mari, preferabil în domenii de logistică, transporturi sau distribuție
Experienta in analiza financiara operationala si interpretarea documentelor economice ( bugete , P&L, cash- flow)
Experienta in coordonarea departamentelor si echipelor mixte : dispeceri, soferi , logistic support.
Cunoașterea satisfăcătoare a limbii engleze .
Limba maghiară constituie avantaj .
Cunoștinte avansate în managementul operațional , planificare strategică , resurse umane și management financiar.

Descrierea companiei
Rozoti este o Companie cu capital integral romanesc, specializat in servicii de transport intern si international cu o activitate de peste 32 de ani in acesta industrie prin parteneriate de succes cu Companii importante din diverse domenii de activitate, cu o acoperire extinsa in Europa si cu o experienta solida in gestionarea fluxurilor complexe de marfa. Activitatea include transport rutier( majoritar prin intermediere) pentru multiple tipuri de incarcari.
Joburi similare