Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Cariera
Te joci?
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen

Coordonator Controlul Calitatii - Prefabricate Beton

Holcim Group Services Ltd
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

  • Studii superioare tehnice în construcții (CCIA, CFDP SAU HIDROTEHNICA);
  • Experienta de minim 2- 3 ani pe un post similar în industria prefabricatelor din beton;
  • Managementul calității și al producției;
  • Managementul schimbării - eficientizare procese;
  • Comunicare, relationare, gandire analitica;
  • Cunoștințe limba engleza, nivel mediu;
  • Flexibilitate deplasari: 30%;
  • Cunostinte utilizare MS Office.

Descrierea jobului

Companie: Somaco Grup Prefabricate, parte a grupului Holcim România
Locatie: Sat Galda de Jos, Comuna Galda de Jos, DN1, Km 395+ (460-525), Jud. Alba, România
Misiune: Asigura suport Managerului Calitate Prefabricate în punerea în aplicare a strategiei companiei privind îmbunătățirea și dezvoltarea produselor și serviciilor și a creșterii satisfacției clienților prin producerea de prefabricate de calitate superioara, optimizarea consumului de materiale, eficientizarea proceselor din producție și inovare.

Responsabilitati:
Coordonează implementarea politicii de calitate la nivelul fabricii și asigură funcționarea optimă a Departamentului Calitate în conformitate cu legislația și reglementările în vigoare. Organizează, planifică și monitorizează activitatea echipei din subordine.

Materii prime și materiale: Asigura participarea la activitatea de recepție pe linie de calitate a materialelor și furnizeaza date cu privire la fiabilitatea materialelor utilizate. Verifica prin sondaj,cu ocazia inspecțiilor planificate, calitatea materialelor utilizate; Propune efectuarea de încercări suplimentare, in caz de dubiu, la recepția materialelor și/ sau în perioada de depozitare, înainte de punerea în opera, la frecventa stabilita; Analizează documentația de execuție și în funcție de tipul activităților de execuție, selectează din procedurile de control existente pe cele ce urmează a fi aplicate pentru controlul activității de execuție; Asigura includerea cerințelor specifice din documentația de execuție, referitoare la controlul calității materialelor / lucrărilor în PCCVI ce urmează a fi aplicate pentru controlul activităților de execuție; Stabilește pe specific de produs activitatea de execuție controlată metodele adecvate pentru indicarea efectuării controalelor, inspectiilor, incercarilor, verifica respectarea acestora și a regulilor stabilite pentru indicarea stadiului inspectiilor.

Produse intermediare: Coordonează verificarea tiparelor, pieselor înglobate și carcaselor de armătură înainte de începerea procesului de turnare. Analizează cerințele de calitate pentru procesele de turnare și vibrare pentru asigurarea unor produse conforme.

Produse finite: Asigură verificarea elementelor finite din punct de vedere al cotelor finale și al cerințelor de calitate. Dispune efectuarea reparațiilor și finisajelor acolo unde se impune. Dispune transportul prefabricatelor în depozit după verificarea acestora in hala de productie. Coordonează întocmirea documentelor asociate (ex. fișe de măsurători), asigură asistență la livrare și verificările finale. Asigură întocmirea dosarului de calitate conform normelor ISC și arhivarea documentației proiectului.

Planificare și control calitate: Coordonează elaborarea și actualizarea Planului de Control al Calității (PCCVI), asigură includerea cerințelor specifice din documentația de execuție și difuzarea controlată a acestuia. Verifică efectuarea tuturor inspecțiilor programate și corectitudinea înregistrărilor de calitate.

Sistem de Management Integrat: Asigură implementarea, menținerea și îmbunătățirea Sistemului de Management Integrat. Pregătește și gestionează documentația necesară auditurilor interne, de supraveghere și recertificare (SRAC) și participă activ la desfășurarea acestora.

Autorități și autorizări: Gestionează documentele privind autorizațiile specifice și se asigură că acestea sunt actualizate și reînnoite la termenele legale. Participă la inspecțiile efectuate de Inspectoratul de Stat în Construcții și urmărește implementarea măsurilor dispuse. Are autoritatea să solicite implicarea tuturor nivelurilor structurale privind calitatea produselor.

Neconformități și reclamații clienți: Coordonează monitorizarea calității produselor livrate și gestionarea reclamațiilor clienților. Analizează neconformitățile, dispune măsuri de izolare, testare și marcare a produselor neconforme, aprobă colaborarea cu laboratoare autorizate și inițiază acțiuni corective pentru neconformități repetate. Monitorizează procesul de soluționare și asigură informarea constantă a clienților.

Analiză, raportare și îmbunătățire continuă: Elaborează metode de inspecție, testare și evaluare a produselor și proceselor de producție. Analizează datele de calitate, întocmește și susține rapoarte de funcționare către management. Colaborează cu inginerul de proces și șeful de producție pentru identificarea și implementarea soluțiilor de optimizare și inovare. Monitorizează nevoile clienților și tendințele pieței, identificând oportunități și constrângeri legislative, financiare, tehnologice și sociale.

Relația cu clienții și piața: Participă la analize tehnice de proiect și coordonează implementarea cerințelor clienților. Efectuează vizite la clienți împreună cu echipele comerciale pentru promovarea produselor și dezvoltarea de parteneriate pe termen lung.

Conducerea și dezvoltarea echipei: Coordonează echipa de calitate pentru a obține performanță înaltă, oferind coaching, mentorat și oportunități de dezvoltare. Stabilește obiective și așteptări clare privind rezultatele și comportamentele echipei. Promovează o cultură pozitivă, bazată pe colaborare, responsabilitate, inovație și respectarea normelor de SSM și protecția mediului.

Buget, conformare și SSM: Asigură respectarea indicatorilor stabiliți prin bugetele anuale și a normelor legale, standardelor de calitate, sănătate și securitate în muncă și de mediu. Răspunde de conformarea proprie și a echipelor din subordine la cerințele SSM și de mediu.

Descrierea companiei

Suntem lider global în soluții de construcție inovatoare și durabile. Scopul nostru este să construim pentru oameni și planetă.

În Holcim vei face parte dintr-un grup de aproximativ 2000 de oameni pasionați, inovatori și performanți. Echipele noastre se inspiră reciproc pentru a oferi cele mai inovatoare și durabile soluții de construcție pentru a accelera tranziția verde.

La Holcim poți lucra cu pasiune în timp ce schimbi modul în care construim.

Avem obiective mai înalte decât cele mai înalte clădiri. Vom schimba lumea devenind lider în soluții inovatoare și durabile pentru a construi pentru oameni și planetă. Facem orașele mai verzi, susținem societatea construind pentru viitor, impulsionăm economia circulară pentru a construi mai mult cu mai puțin și lucrăm pentru îmbunătățirea standardelor de viață pentru toți.

În industria noastră, suntem pionieri ai încrederii. Cultura organizațională Holcim se bazează pe construirea unui viitor în armonie și echilibru cu mediul.

Țelul nostru este să răspundem nevoii continue de modernizare, să îmbunătățim în mod consistent și cuantificabil standardele de viață, ca în final să oferim clienților noștri beneficiile și garanția unor construcții durabile.

Ne angajăm să decarbonizăm construcțiile de-a lungul întregului ciclu de viață, înțelegând că acest lucru este esențial pentru a construi un viitor mai bun.

Ne angajăm să oferim soluții mai bune pentru a construi visurile oamenilor și viitorul planetei.

Publicat 14 Ian. 2026Reactualizat 13 Feb. 2026Expiră 13 Feb. 2026
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.