Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Carieră
Salarii
Ofertă companii
Cont nou
Consilier juridic (contracte și achiziții publice)
KONSENT S.A.
1 poziție
Anunț în curs de verificare

Descrierea jobului

KONSENT SA este o companie de inginerie și consultanță, activă din 2003, specializată în managementul și supervizarea execuției lucrărilor de construcții.

Căutăm un Consilier juridic, pentru Biroul din Iași, cu experiență în contracte și achiziții publice, care să preia activitatea juridică a biroului din Iași: de la contractele de servicii și contractele de colaborare, până la notificările și revendicările din contractele de lucrări pe care le supervizăm. Vei raporta direct către Directorul general.

Procesul de selecție: (1) analiza CV-urilor; (2) scurt interviu online; (3) interviu la biroul din Iași, care include un studiu de caz scurt (ex. analiza unor clauze contractuale sau formularea răspunsului la o notificare); (4) oferta de angajare. Estimăm finalizarea selecției până la data de 20 decembrie 2026.

*Numai persoanele selectate vor fi contactate în vederea participării la interviu.

Data estimată de începere: ianuarie 2027

Condițiile postului

  • Locul de muncă: Iași, zona Copou-Sărărie, acces cu transportul în comun/parcare disponibilă

  • Program: 8 ore/zi, 40 ore pe săptămână, de luni până vineri, între 08:30 și 17:30

  • Condiții fizice ale muncii: Muncă de birou, deplasări ocazionale la Birourile de proiect și instituții publice

  • Natura muncii: Muncă atât individuală, cât și în echipă

  • Tip contract: Contract pe perioadă nedeterminată, normă întreagă; perioadă de probă de 90 de zile calendaristice.

Cerințele postului

  • Studii superioare juridice, finalizate cu diplomă de licență;

  • Experiență profesională de minimum 3 ani ca și consilier juridic, avocat sau jurist, de preferință în contracte comerciale și/sau achiziții publice;

  • Experiență practică în întocmirea și verificarea contractelor de servicii și de lucrări, inclusiv a celor încheiate în baza HG nr. 1/2018 (condiții contractuale de tip FIDIC);

  • Cunoașterea legislației achizițiilor publice (Legea nr. 98/2016, HG nr. 395/2016, Legea nr. 101/2016 privind remediile și contestațiile), a Codului civil și a Codului de procedură civilă;

  • Capacitate de analiză și interpretare juridică a clauzelor contractuale;

  • Abilități foarte bune de redactare, negociere și comunicare;

  • Atenție la detalii, spirit analitic, responsabilitate și capacitate de gestionare a situațiilor complexe;

  • Discreție și capacitatea de a gestiona informații confidențiale;

  • Atitudine pro activă: semnalezi din timp riscurile juridice și propui soluții practice, nu doar opinii;

  • Permis de conducere categoria B activ; disponibilitate de a conduce autoturismul firmei pentru deplasări.

Constituie avantaj:

  • Experiență în gestionarea revendicărilor (claims), notificărilor și somațiilor din contractele de construcții;

  • Experiență în proceduri de achiziții publice/licitații (documentații de atribuire, clarificări, contestații la CNSC);

  • Cunoașterea condițiilor contractuale FIDIC și a mecanismelor de soluționare a disputelor (adjudecare, arbitraj);

  • Experiență în litigii comerciale și în contencios administrativ;

  • Limba engleză juridică, nivel mediu-avansat.

Responsabilități

  • Redactezi, analizezi, negociezi și avizezi contractele și documentele juridice ale companiei;

  • Oferi suport echipei de ofertare - verifici documentațiile de atribuire și pregătești documentele juridice pentru ofertele companiei în procedurile de achiziție publică (DUAE, declarații, angajamente, acorduri de asociere sau subcontractare), inclusiv solicitările de clarificări;

  • Redactezi contestații, puncte de vedere și plângeri în fața CNSC și a instanțelor;

  • Oferi suport echipelor de supervizare în aplicarea clauzelor contractelor de lucrări (HG 1/2018): notificări, revendicări, prelungiri de termen, modificări contractuale și acte adiționale;

  • Reprezinți și aperi interesele companiei în fața instanțelor de judecată, a CNSC, a autorităților și instituțiilor publice, precum și în relația cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină;

  • Gestionezi relația cu autoritățile, partenerii și avocații externi;

  • Identifici riscurile juridice și contractuale și propui măsuri de prevenire și soluționare;

  • Urmărești respectarea obligațiilor și a termenelor contractuale, inclusiv valabilitatea garanțiilor de bună execuție;

  • Asiguri consultanță și asistență juridică conducerii și echipelor companiei;

  • Avizezi pentru legalitate actele interne (decizii, regulamente, proceduri) și contractele de muncă, în colaborare cu HR;

  • Analizezi și interpretezi reglementările legale pentru a oferi suport în activitățile companiei;

  • Monitorizezi modificările legislative relevante (achiziții publice, construcții, supervizarea lucrărilor) și informezi echipa despre impactul lor.

Ce oferim

  • Angajator stabil;

  • Salariu fix între 5.000 și 7.000 lei net/lună, în funcție de experiență;

  • Bonusuri anuale în funcție de rezultate și performanță;

  • Decontare transport - la și de la locul de muncă;

  • Mediu profesionist de lucru;

  • Instruire și formare profesională în cadrul firmei;

  • Oportunități de dezvoltare profesională și personală;

  • Zile libere pentru evenimente speciale;

  • Abonament medical Premium la o clinică medicală;

  • Alte beneficii, după parcurgerea perioadei de probă (tichete de masă, fidelitate, cadouri etc.).

Dacă îndeplinești condițiile de mai sus, te așteptăm în echipa noastră. Trimite-ne CV-ul, în Limba română, (cu experiența detaliată) la HR📧konsent.ro până la data de 02 decembrie 2026.

Dacă ai prieteni care ar fi interesați de această poziție, transmite mesajul mai departe.

Pentru mai multe detalii despre compania noastră și proiectele în care este implicată, poți accesa pagina de internet Konsent. ()

KONSENT SA, în calitate de operator, prelucrează datele din CV-ul tău în scopul evaluării candidaturii pentru postul de Consilier juridic, Biroul din Iași, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), demersuri făcute la cererea ta înainte de încheierea unui contract. Datele sunt accesibile doar persoanelor implicate în recrutare și sunt păstrate până la finalizarea procesului de selecție, apoi șterse în cel mult 6 luni. Dacă dorești să îți păstrăm CV-ul pentru posturi viitoare, menționează explicit acest lucru în e-mail; îți poți retrage oricând acordul. Ai dreptul de acces, rectificare, ștergere, restricționare a prelucrării și opoziție, la adresa , precum și dreptul de a depune plângere la ANSPDCP (www.dataprotection.ro).

Abilități

Analiza
Atentie detaliilor
Atitudine corecta obiectiva
Capabil propune solutii
Comunicare negociere
Interpretare legislatiei

Beneficii

Bonuri de masă
Bonus de performanță
Decontare ochelari de vedere
Decontare transport
Dezvoltare internă
Gustări și băuturi la birou
Parcare gratuită
Tichete cadou
Zi liberă de ziua ta
Zile suplimentare de concediu
Publicat 11 Nov. 2026Expiră 11 Dec. 2026
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență personalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.