Candidatul Ideal
- Educaţie necesară: Studii medii sau studii superioare în curs de finalizare
- Experienţă practică necesară: Minim 1 an experiență în domeniul Call Center, Relații Clienți
- Cunoştinţe IT: Cunoștințe MS Office și SAP
- Cunoştinţe limbi străine: Limba engleză – constituie avantaj
Descrierea jobului
- Preiei prompt apelurile clienţilor şi conduci discuţia cu clienţii în scopul identificării lor şi a definirii cererilor/reclamaţiilor
- Oferi informaţii corecte şi complete şi redirecţionezi şi/sau soluţionezi reclamaţiile clienţilor referitoare la activitatea comercială
- Procesezi toate reclamaţiile clienţilor în calitate de agent back-office, în cazul în care este solicitat şi colaborezi cu specialiştii din back office, aisguri transmiterea promptă a reclamaţiilor
- Oferi consultanţă / informaţii avizate despre factură şi valoarea acesteia în cazul autocitirii, termenul estimat pentru efectuarea următoarei citiri, situaţia la punctul de consum, instrumentele de măsurare
- Informezi clienţii în privinţa măsurilor de siguranţă ce trebuie îndeplinite pentru a preveni escaladarea incidentelor legate de utilzarea serviciilor de furnizare energie
- Oferi informaţii corecte şi complete despre produse, servicii, programe şi promoţii
Ce îți oferim noi
Îți oferim mai mult decât un salariu
- Primești beneficii cu ocazia evenimentelor importante din viața ta, precum căsătoria, nașterea sau adopția unui copil, dar și de Ziua Meseriei. De asemenea, oferim cadouri pentru copiii minori ai angajaților, cu ocazia zilei de 1 Iunie și de Crăciun. Iar dacă locuiești prea departe de sediu, te ajutăm cu decontarea transportului.
- Excelezi în ceea ce faci? Atunci poți fi unul dintre cei care primesc bonusuri de performanță.
- Primești 40 de lei/zi, încărcați pe un card cu care poți plăti rapid și contactless.
- Ai o asigurare medicală privată și sprijin financiar pentru dispozitive de corecție a vederii - acoperim o parte din costul ochelarilor de vedere.
- Când pleci în delegație, pe lângă cazare și transport, beneficiezi de o diurnă medie de 90 de lei/zi.
- Poți lucra și de acasă, în sistem hibrid, dacă domeniul tău de activitate permite acest lucru - chiar și noi scriem acest anunț de acasă.
- Primești două pensii după ce nu vei mai lucra? Da, e posibil. Pe lângă pensia din sistemul public, vei avea și o pensie facultativă, cu contribuția plătită de companie, pentru un plus de siguranță financiară.
- În plus, pornești de la 25 de zile de concediu de odihnă și poți ajunge până la 30 de zile, mai multe decât în alte companii. Ai și zile libere suplimentare pentru evenimente importante din viața ta. După ce te întorci din concediu, noi îți decontăm o parte din costul serviciilor turistice.
Descrierea companiei
La E.ON Energie România, ne angajăm să creăm un mediu de lucru care valorifică talentul și potențialul fiecărui coleg, susținând atât dezvoltarea profesională, cât și echilibrul între viața personală și cea profesională. Promovăm un spirit de colaborare și inovare, iar prin programe de formare continuă ne asigurăm că fiecare angajat are oportunitatea de a-și dezvolta competențele și de a contribui activ la succesul companiei. Dacă vrei să faci parte dintr-o echipă dedicată și să ai un impact pozitiv în domeniul energetic, te invităm să descoperi oportunitățile noastre de carieră.
E.ON Energie România, parte a Grupului german E.ON, este un furnizor integrat de gaze naturale, electricitate și soluții energetice inovatoare, deservind aproximativ 3,5 milioane de clienți – de la gospodării rezidențiale, la companii și municipalități. Cu o prezență de aproape 2 decenii pe piața românească, E.ON a investit peste 2,3 miliarde de euro în modernizarea infrastructurii, asigurând furnizarea sigură și eficientă a energiei către toți consumatorii săi. Pe lângă investițiile în rețele, contribuțiile la bugetul de stat și la cele locale au depășit 3,4 miliarde de euro, consolidând angajamentul nostru față de dezvoltarea comunităților în care activăm.


