Companie nouă? Primești un   Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€229)
Gratis

ADMINISTRATOR DE RETEA DE CALCULATOARE

SOCIETATEA NATIONALA A SARII-S.A.
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Cerințele Postului:
  • Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licență, în specializările informatică, automatică, cibernetică;
  • Experiență: minim 2 ani în administrare rețele de calculatoare;
  • Cunoştinţe de operare PC - pachetul Microsoft Office (word, excel, power point, outlook);
  • Cunoștințe de instalare/configurare sisteme de operare Microsoft Windows;
  • Întreținere website-uri;
  • Cunoștințe bune de limba engleză scris/citit/vorbit.
Competențe generale: integritate, responsabilitate, capacitate de a lucra independent, abilități organizatorice, capacitate de analiză și sinteză a informațiilor, orientare către rezultate, orientare către actualizarea continuă a cunoștințelor de specialitate, abilitatea de a asculta, de a dialoga și de a se exprima coerent în scris, de a relaționa cu cei din jur, căutarea și identificarea informațiilor relevante.

Competențe organizaționale: lucrul în echipă, crearea de soluții de business, proactivitate, asertivitate, adaptabilitate și flexibilitate.

Descrierea jobului

Responsabilitățile principale ale postului:
  • asigură primul nivel de suport tehnic pentru angajații firmei;
  • gestionează solicitările interne;
  • asigură diagnosticarea și ︁︀​︂︃︃​︉︆​︆︄remedierea problemelor hardware și software ale echipamentelor și aplicațiilor folosite în cadrul companiei;
  • asigură instalarea/configurarea echipamentelor și programelor informatice conform necesarului companiei;
  • gestionează și repartizează resursele hardware și software;
  • asigură menținerea actualizată a inventarului bunurilor IT din patrimoniul companiei;
  • furnizează la cerere rapoarte despre bunurile IT aflate sub supervizarea sa;
  • asigură interfața cu furnizorul de servicii de administrare IT extern în vederea reclamării și remedierii problemelor tehnice ale echipamentelor și aplicațiilor ce nu pot fi rezolvate la nivel local;
  • asigură comunicarea cu furnizorii de servicii conexe, astfel încât calitatatea serviciilor furnizate de aceștia să respecte obligațiile contractuale;
  • asigură întreținerea și actualizarea site-ului societății.

Descrierea companiei

Societatea Naţională a Sării S.A.-SALROM este cel mai mare producător de sare din România şi îşi desfăşoară activitatea la sediul central din Bucureşti şi în cele şapte sucursale din ţară: Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, Salina Slănic, Salina Ocna Dej, Salina Ocna Mureş, Salina Târgu Ocna, Salina Praid şi Salina Cacica.

Documentele necesare înscrierii la concurs: CV.

Candidaturile se pot depune și la Direcţia Resurse Umane / Sediul Central din Splaiul Unirii nr.76, Corp A, etaj 5, sector 4 sau prin email la adresa recrutari@salrom.ro, până la data de 27.05.2024, ora 17,00.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 021.317.89.81, interior 9163.

Vor participa la concurs candidaţii care îndeplinesc condiţiile stabilite în anunţ și care vor fi selectați de către comisia de concurs. Data și locul desfășurării concursului vor fi comunicate doar candidaților selectați care îndeplinesc condițiile din anunțul de recrutare.

Înainte de a aplica la postul scos la concurs, vă rugăm să citiți „Nota de informare către candidați” cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, ce poate fi accesată prin următorul link http://www.salrom.ro/recrutari-sns-sediu-gdpr.php. Transmiterea CV-ului reprezintă acordul dvs.cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
Publicat 16 Mai 2024 Reactualizat 16 Mai 2024 Expiră 27 Mai 2024
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.