Candidatul Ideal
- Minimum 5 ani de experiență relevantă în control intern, audit intern/extern, compliance, risk management, analiză de procese sau domenii similare;
- Experiență practică în analiza și optimizarea proceselor organizaționale;
- Experiență în identificarea, evaluarea și gestionarea riscurilor, în special a riscurilor operaționale;
- Experiență în efectuarea de verificări/controale și în elaborarea rapoartelor, concluziilor și planurilor de măsuri;
- Capacitate foarte bună de a înțelege o organizație, interdependențele dintre departamente și impactul unui proces asupra altor arii;
- Gândire analitică și capacitatea de a identifica atât cauza unei probleme, cât și riscurile și consecințele acesteia;
- Capacitate de sinteză și de formulare a unor recomandări clare, argumentate și aplicabile;
- Abilități foarte bune de comunicare și capacitatea de a interacționa eficient cu persoane de la diferite niveluri organizaționale;
- Persoană flexibilă, deschisă, obiectivă și orientată către soluții și îmbunătățire.
Descrierea jobului
- Analizează modul de organizare și funcționare a departamentelor și procesele derulate la nivelul organizației;
- Efectuează controale planificate sau punctuale asupra proceselor și operațiunilor, inclusiv prin analiza documentelor, aprobărilor, deciziilor și circuitelor operaționale;
- Evaluează procesele end-to-end, responsabilitățile, nivelurile de aprobare și mecanismele de control existente;
- Identifică deficiențe, blocaje, neclarități de responsabilitate, neconformități și oportunități de eficientizare;
- Identifică și evaluează riscurile operaționale și vulnerabilitățile asociate proceselor și controalelor interne;
- Analizează cauzele problemelor identificate și impactul potențial asupra organizației;
- Evaluează eficiența procedurilor și controalelor interne și formulează recomandări pentru îmbunătățirea acestora;
- Întocmește rapoarte de control și prezintă conducerii constatările, riscurile și recomandările rezultate;
- Propune măsuri de remediere, responsabili și termene și urmărește implementarea acestora;
- Colaborează cu managementul și departamentele implicate pentru îmbunătățirea continuă a proceselor și reducerea riscurilor.
Descrierea companiei
RASIROM este lider național în soluții integrate de securitate, având misiunea de a proteja infrastructurile critice, obiectivele strategice și rețelele vitale pentru siguranța națională.
Suntem un producător acreditat TEMPEST NATO și UE, cu un laborator propriu de testare și evaluare, capabil să asigure standarde de securitate de cel mai înalt nivel.
Proiectăm și implementăm proiecte strategice care vizează atât digitalizarea instituțiilor statului, cât și realizarea și modernizarea sistemelor de comunicații, de comandă-control și a soluțiilor software proprii, integrând tehnologii de top. Oferim soluții avansate de securitate cibernetică, precum și de management al documentelor, care sprijină eficiența și siguranța proceselor digitale. Asigurăm, totodată, servicii de mentenanță pentru proiectele implementate în cadrul infrastructurilor de importanță națională.



