Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Cariera
Te joci?
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen

HR Business Partner

DEICHMANN S.R.L.
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Căutăm un/o coleg(ă) pentru rolul de HR Business Partner / Specialist Resurse Umane.
Dacă ai minim 2-3 ani experiență similară ca arie de activitate într-un departament de Resurse Umane, cunoștințe solide în activitatea de recrutare, employer branding și legislația muncii, precum și abilități tehnice și analitice în lucrul cu sisteme de HR (SAP, Charisma, UCMS/TMF, Colorful etc.), iar comunicarea în limba engleză nu reprezintă o provocare pentru tine, te invităm să te alături echipei noastre!

Descrierea jobului

Rolul de HR Business Partner (HRBP) joacă un rol esențial în alinierea strategiei de resurse umane a Deichmann la obiectivele de business, atât în cadrul Deichmann (DRO, activitate 40%), cât și al Deichmann Logistică România (DLR, activitate 60%). Acest rol asigură ca talentul, structura și cultura organizației să fie permanent optimizate pentru a susține performanța, agilitatea și creșterea sustenabilă.

Rolul presupune desfășurarea activității atât la sediul central (DRO), cât și prin deplasări la locația DLR (jud. Ilfov, oraș Buftea, unitatea din cadrul Eli Park 3), pentru a sprijini procesele de recrutare, onboarding și alte activități conexe, oferind suport atât angajaților noi, cât și celor existenți.

Obiective principale:
  • Să acționeze ca un partener strategic pentru echipele de leadership, asigurând că practicile de HR sprijină direct obiectivele operaționale
  • Să traducă nevoile de business în soluții integrate de HR, incluzând dezvoltarea de talente, consolidarea competențelor, training și design organizațional
  • Să promoveze o cultură a performanței ridicate prin încurajarea implicării angajaților, a responsabilității și a inovației
  • Să construiască și să consolideze capacitățile organizaționale, identificând decalajele de competențe și sprijinind eficiența echipelor și a leadershipului
  • Să utilizeze analiza de HR pentru a fundamenta planificarea forței de muncă, a anticipa tendințe și a gestiona proactiv provocări cheie precum fluctuația de personal, conformitatea și productivitatea

Responsabilități aplicabile în cadrul DLR (Deichmann Logistică România):

- Parteneriat strategic în HR: Colaborare strânsă cu echipa de conducere DLR pentru a sprijini întregul ciclu de viață al angajaților: recrutare, integrare, employer branding, managementul talentelor, monitorizarea performanței și respectarea cerințelor de conformitate
- Dezvoltare organizațională: Facilitarea planificării forței de muncă și a inițiativelor de management al schimbării, în concordanță cu cerințele operaționale viitoare
- Relații și implicare a angajaților: Acționarea ca punct de contact principal pentru aspecte ce țin de angajați, promovând o cultură a transparenței și a feedback-ului continuu
- Managementul performanței și al talentelor: Sprijinirea proceselor de evaluare a performanței, definirea planurilor de dezvoltare și identificarea talentelor de top din diverse departamente
- HR- activitati analiza bazat pe date: Monitorizarea tendințelor și a indicatorilor-cheie (fluctuație de personal, absenteism, prezență și timp de lucru etc.) pentru a fundamenta deciziile de business
- Conformitate și managementul riscului: Asigurarea respectării legislației și a politicilor interne în toate procesele legate de resurse umane

Responsabilități aplicabile în cadrul DRO – Retail (departament Vânzări):

- Dezvoltare organizațională:
Sprijinirea strategiilor de tranziție pentru roluri precum Store Manager Mobil și gestionarea planurilor de succesiune
- Managementul performanței și al talentelor: Coordonarea proceselor de evaluare a performanței și conceperea de webinarii și programe de training adaptate nevoilor din retail
- Analiză de resurse umane (People Analytics): Utilizarea datelor pentru optimizarea monitorizării performanței, prognozarea necesarului de personal și sprijinirea mobilității interne
- Inițiative bazate pe proiecte: Contribuția la proiecte specifice retailului, oferind expertiză HR pentru a asigura implementarea cu succes și alinierea stakeholderilor
- Cunoștințe legislative: Implicare activă în revizuirea și actualizarea politicilor și procedurilor interne aplicabile (ex.:
Regulamente interne etc.)

Profil:
  • Studii superioare finalizate
  • Minim 2-3 ani experiență similară într-un departament de Resurse Umane
  • Cunoștințe solide si aplicate în legislația muncii
  • Abilități tehnice și digitale în utilizarea software-urilor de HR – gestionarea datelor angajaților, administrare, pontaj (experiența cu SAP Succes Factors este un avantaj)
  • Cunoștințe avansate de operare PC – MS Office, în special Excel
  • Abilități organizatorice excelente, capacitate de prioritizare și atenție la detalii
  • Atitudine proactivă, comunicativă și orientată spre soluții
  • Spirit de echipă, dar și autonomie în gestionarea sarcinilor
  • Capacitatea de a respecta termenele limită și de a gestiona eficient volumul de muncă
  • Cunoștințe de limba engleză la nivel minim B2 (scris și vorbit)

Oferim:
  • Salariu competitiv
  • Pachet de beneficii flexibile
  • Abonament medical la o clinică privată
  • Posibilitatea de lucru în regim hibrid
  • Transport asigurat de la stația de metrou Aviatorilor
  • Oportunități de training și dezvoltare profesională și personală în cadrul companiei
  • Evenimente de echipă
  • Muncă într-o echipă unită și dinamică
  • Loc de muncă stabil, într-o companie internațională de succes

Descrierea companiei

DEICHMANN SE, cu sediul în Essen, Germania, a fost înființată în 1913 și este încă o companie deținută în totalitate de familia fondatoare. Este liderul pieței europene de retail de încălțăminte și activează în peste 30 de țări din întreaga lume. Compania are aproximativ 49.900 de angajați și operează aproximativ 4.700 de magazine staționare, precum și 40 de magazine online. În Romania am deschis prima filială în anul 2007 și am ajuns între timp la o rețea de peste 110 magazine și aproximativ 850 de angajați.

Deichmann a fost recunoscut drept unul dintre cei mai apreciați angajatori, ocupând locul 5 în Top-ul General realizat de Undelucram în 2025.
Publicat 17 Mar. 2026Reactualizat 17 Mar. 2026Expiră 16 Apr. 2026
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.