New company? Get a free Business Ad with weekly updates (€269)
Free
Search jobs
Career
Salaries
Offer for companies
electrician
APAVIL SA
1 position
Job - pending verification

Ideal Candidate

Să dețină cetățenia română, cetățenia altor state membre ale UE sau a statelor aparținând spațiului economic european și domiciliul în România;
Să cunoască limba română, scris și vorbit;
Să aibă capacitate deplină de exercițiu;
Să dețină o stare de sănătate corespunzătoare poștului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
Să îndeplinească condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
Să nu fie condamnat/ă definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Absolvent de liceu din care să rezulte specializarea de electrician;
Scoală profesională din care să rezulte specializarea de electrician;
Certificat de calificare profesională din care să rezulte specializarea de electrician;
Vechime minimă în meserie de 2 ani;

Job Description

- Participă și răspunde pentru lucrările de întreținere și reparații efectuate împreună cu personalul Sectorului
Stație Epurare Ape Uzate;
- Identifică uzurile, dereglajele, defectele utilajelor;
- Asigură remedierea, prevenirea uzurilor, defectelor și dereglajelor componentelor instalației;
- Urmärește respectarea documentațiilor tehnice specifice là executarea operațiilor de întreținere a utilajelor;
- Îndeplinește și alte sarcini specifice sectorului de activitate;
- Disponibilitate pentru lucru peste program.
Tematică și bibliografie:
Manualul electricianului;
Epurarea apelor uzate-manual;
Norme specifice de securitatea muncii pentru lucrările electrice (NSSM 111).
Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 - 1530
vineri, între orele 07°0 - 1300
Published Jul 16, 2026Updated Jul 16, 2026Expires Aug 15, 2026
Similar jobs
Manage cookies 🍪

We use cookies to offer you the best job hunting experience.

Please allow cookies in order to have access to all the platform's features.

You can check our Cookie Policy here.