Candidatul Ideal
Competente avansate de comunicare - romana si engleza
Cunostinte solide de MS Office ( Word, Excel, Power Point)
Atentie la detalii , capacitatea de a prioritiza sarcini multiple
Gestionarea situatiilor complexe ce pot aparea in activitatea de zi ciu zi
Descrierea jobului
Rolul de Asistent Manager te plasează în centrul activităților zilnice, cu responsabilități de planificare, organizare și coordonare a documentelor și întâlnirilor. Candidatul ideal este atent la detalii, organizat și joacă un rol esențial în gestionarea corespondenței și coordonarea activităților, contribuind la buna desfășurare a proceselor interne.
Ce presupune acest rol:
Asigurarea suportului administrativ, inclusiv programarea și organizarea agendei;
Organizarea și gestionarea logisticii pentru ședințe, deplasări și evenimente interne;
Înregistrarea corespondenței primite în registrul de intrări-ieșiri, asigurând trasabilitatea și evidența corespunzătoare;
Planificarea întâlnirilor și ajustarea programărilor în funcție de necesități, cu informarea părților implicate;
Redactarea și structurarea documentelor oficiale și a corespondenței de protocol.
Suport pentru 5 directori
Descrierea companiei
Electromontaj este o companie de construcții în domeniul energiei electrice, înființată în 1949, cu proiecte în întreaga lume, lider pe piața din România.
Electromontaj proiecteaza, construiește, transformă și menține infrastructura pentru transportul și distribuția energiei electrice și este o companie cu capital privat 100% autohton.
Activitatea de producţie internă este organizată în puncte de lucru răspândite pe tot cuprinsul ţării, în unităţi de producţie proprii în Bucureşti (Fabrica de Stâlpi Zincați) şi în Câmpina (Fabrica de Cleme și Armături), Electromontaj deține propria Stația de Testări pentru Stâlpi Electrici din București, una dintre cele mai mari din lume.
Electromontaj are peste 2.000 de angajați.
Din Grupul Electromontaj fac parte companiile Emfor Montaj, Iproeb, Electrotehnica și Hidroconstrucția.



