Companie nouă? Primești un   Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€229)
Gratis

Locuri de munca

STARTIMOB EXPERT SRL

Descrierea companiei

 



STARTIMOB® a luat naștere la Brașov cu capital integral românesc, și a devenit foarte repede lider de piață în orașul de la poalele Tâmpei. În cei aproape 30 de ani de experiență practică neîntreruptă, am reușit să învățăm din greșeli și să trecem prin toate situațiile, astfel încât acum, să oferim clienților cele mai bune servicii din industrie.



Suntem specializați pe reprezentarea clientului vânzător și ne mândrim cu un standard ridicat de practică profesională, rata de tranzacționare fiind de peste 97 %.



Modul în care ne conducem afacerea se bazează pe reputație și recomandare. Pentru noi un client mulțumit este mult mai important decât o tranzacție. În acest sens ne dăm silința să servim interesele clienților noștrii pentru ca aceștia să fie mulțumiți și să ne recomande de câte ori au ocazia!



Serviciile pe care le oferim în cadrul companiei STARTIMOB®, se bazează pe o experiență îndelungată și mii de tranzacții încheiate cu succes într-o piață dinamică, și oarecum atipică, precum este cea din România.



Misiunea noastră este ca în fiecare zi să ne protejăm clienții de riscurile ce pot interveni în trazacțiile imobiliare!



Dorim să ne informăm clienții ce s-a vândut recent și ceea ce este acum la vânzare, pentru a-i ajuta să ia o hotărâre corectă și în interesul lor. Odată luată decizia de vânzare îi vom ajuta cu elaborarea planului de marketing, implementarea sa, calificarea potențialilor clienți cumpărători, negocierea în interesul acestora, precum și vânzarea imobilului în cel mai scurt timp posibil, la cel mai bun preț din piață și în cele mai bune condiții de tranzacționare!



☎️ Dacă vrei să faci și tu parte din echipa noastră, nu ezita să ne contactezi !

Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.