Locuri de munca

Cronos SRL

Descrierea companiei

Compania CRONOS SRL a fost înființată în anul 1998 având ca obiect de activitate comerțul cu piese auto, o firmă dinamica, cu obiective de dezvoltare și de capitalizare.



Începând cu anul 2001, ca urmare a țintelor de creștere propuse, am început activitatea pe piața comerțului cu materiale de construcții, produse metalurgice și materiale sanitare, un pas important în ceea ce înseamnă Cronos astăzi.



Ca urmare a unor posibilități de dezvoltare a activității, și pe baza rezultatelor financiare obținute în anul 2004, o cifra de afaceri de peste 5 mil. Euro, începând cu anul 2005 am decis să dedicăm întreaga noastră atenție în domeniul comerțului cu materialelor de construcții si produse metalurgice, dezvoltând în același timp contracte de furnizare pentru marii distribuitori naționali și de asemenea și producătorilor, care au înțeles că împreună cu noi vor avea șansa să își dezvolte afacerile la nivel zonal.



Managementul performant, valorile companiei și nu în ultimul rând viziunea unor oameni dedicați înțelegerii nevoilor clienților noștri, au avut ca rezultat în anul 2008 atingerea celui mai performant exercițiu financiar.



Climatul economico - financiar al anilor 2009-2010, sub semnul crizei financiare mondiale, a dus la reorganizarea priorităților companiei noastre, astfel încât veniturile anuale obținute începând cu anul 2010 au avut un singur obiectiv, o investiție de peste 2 milioane de euro pentru construirea unui sediu nou și a unei noi platforme destinată depozitării și livrării materialelor de construcții și a produselor metalurgice.



Gama de produse pe care Cronos SRL o propune clienților săi, persoane fizice, persoane juridice, constructorilor și prelucrătorilor de confecții metalice, include o variațiune de producători și furnizori, și acoperă o plajă largă de domenii cum ar fi dar fără a se limita la: Instalații sanitare, instalații electrice, termice, lacuri, vopseluri și diluanți, cabluri și aparataj electric, organe de asamblare, unelte, scule, articole de feronerie, conducte pentru canalizare și scurgere, tuburi gofrate, conductă alimentare cu apă, capace carosabile și rezidențiale, bazine de cămin, panouri sandwich, însă de departe ne axam în special pe profile laminate U.I.T, cornier, oțel lat, tablă neagră, decapată, zincată, aluminiu, cupru, țevi rotunde, țevi rectangulare, plase sudate, plase bordurate, materiale hidroizolante, material geotextil și multe altele.



Activitatea personalului Cronos SRL este definita de elemente de referintă în structura organizațională și operațională, acestea fiind: promptitudinea, consecvența, suportul acordat clienților și nu în ultimul rând calitatea serviciilor oferite.



Având aceste elemente, compania noastră a pus bazele principiilor care stau la baza întregii activități, acestea fiind punctele de referință pe cartea noastră de vizită: Inovație, Implicare, Integritate.



Perspectiva îmbunătățirii constante a serviciilor oferite clienților noștri a avut drept rezultat  deschiderea unui nou punct de lucru, situat pe o suprafață de peste 10.000 mp dar și noi investiții în achiziția de utilaje și camioane, însă la fel de importantă este și creșterea numerică a personalului companiei.



            În prezent portofoliul partenerilor Cronos SRL înglobează clienți reprezentativi pe plan local, o satisfacție care poate fi depășită prin expansiunea activității la nivel regional și național.            



Certificările obținute de compania noastră privind standardul de management pentru activitățile de bază sunt examenele pe care le-am trecut și care certifică permanenta preocupare pentru îmbunătățirea și perfecționarea serviciilor oferite, și mai mult decât atât, pentru a prospecta și a contracta acei furnizori care îndeplinesc standarde similare de calitate.



Calitate la preturi competitive!

Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.