CONCEPT REAL ESTATE ADVISER S.R.L.

Companie verificată
?

Echipa ejobs a verificat această companie. Activitatea declarată și detaliile de contact corespund informațiilor afișate aici.

Descrierea companiei

Grupul „The Concept” este un grup independent de consultanță și vânzări imobiliare cu multiple premii câștigate de-a lungul timpului. Ajutăm dezvoltatori, organizații și clienți din 2011.

Considerăm vânzările cea mai avansată formă de comunicare umană. O facem tot timpul doar că nu realizăm sau nu o numim astfel.
Deși mulți dintre noi o fac în mod natural (mulți dintre cei mai buni consultanți de vânzări spun că e un talent cu care trebuie să te naști), credem că există o explicație științifică și o anumită mecanică care stă în spatele procesului de vânzare. La The Concept am îmbrățișat provocarea de a descoperi aceste mecanisme și de a le consolida prin training, materiale pentru învățat, Social Media și contribuție în presă.
În cei peste 10 ani de activitate, am format un grup de consultanți profesioniști, extrem de talentați, ale căror abilități de vânzări le-am îmbunătățit continuu, The Concept Group devenind una dintre cele mai bine pregătite organizații de vânzări din Europa Centrala și de Est. Mai mult de atât, noi toți am decis sa ne îmbarcăm în această călătorie de a aduce serviciile de vânzări până în punctul în care un consultant de vânzări devine un simbol de integritate, expertiză profesională și mândrie.

Folosim cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta personalizata. Permite activarea acestora pentru a beneficia de avantajele lor.