Bioclinica

LABORATOARELE BIOCLINICA SRL

Companie verificată
?

Echipa ejobs a verificat această companie. Activitatea declarată și detaliile de contact corespund informațiilor afișate aici.

Descrierea companiei

Bioclinica reprezintă un model al calității profesionale, crede în lucrurile bine făcute și menține cele mai înalte standarde de calitate în toate activitățile desfășurate. Am creat LABORATOARELE BIOCLINICA din respect pentru oameni, aceștia fiind specialitatea noastră. Credem în biologia individului.

Povestea Bioclinica a început în anul 1992, în Timișoara, atunci când au fost puse bazele primului laborator privat de analize medicale, Biomedica, alături de 3 angajați În 1997, clinica și-a început extinderea cu un nou laborator la Arad, urmând ca în anul 1998 să își schimbe numele în Bioclinica. Deși am întâlnit o serie de obstacole, am reușit să le depășim cu succes, ne-am menținut standardele ridicate de calitate a analizelor și am devenit pionieri ai sistemului privat în România.

 

Astăzi, Bioclinica numără 12 laboratoare, 76 puncte de recoltare proprii și 86 de colaboratori în toată țara, iar drumul nostru nu se oprește aici. Ne propunem să ne dezvoltăm în continuare, pentru a putea oferi cele mai bune servicii și o gamă cât mai extinsă de analize. Știm că viață reprezintă un șir lung de teste, iar atunci când vine vorba de sănătate, cel mai important este să primești rezultate sigure.

 

Pentru a confirma calitatea serviciilor noastre, am derulat controale externe de calitate încă din anul 2000, sub egida unor foruri recunoscute atât pe plan național, cât și internațional: INSTAND e.V. (Germania), EQAS (S.U.A.), RIQAS (Irlanda), NEQAS (Marea Britanie), HEMATROM (România).
Laboratoarele Bioclinica, în colaborare cu laboratorul Dr. Limbach (Germania) și laboratorul Cerba (Franța), au extins gama de analize la un număr de peste 2300, care acoperă domenii variate: hematologie, biochimie, imunologie, microbiologie, alergologie, biologie moleculară, toxicologie, anatomie patologică și genetică moleculară. Aparatura performantă, tehnicile de lucru și reactivii folosiți corespund celor mai riguroase norme europene de calitate.

 

Laboratoarele (Arad, Bistrița, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Deva, Iași, Oradea, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara) sunt acreditate conform standardului SR EN ISO 15189:2013 și sunt în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).

 

Avem grijă permanent de pacienții Bioclinica dar acordăm aceeași grijă și pentru angajații noștri profesioniști oferindu-le un mediu de lucru plăcut, tratându-i cu respect și seriozitate.

 

Vino să faci parte din echipa Bioclinica!

Media