Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Cariera
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen

Locuri de munca

ATELIER DESIGN ALBALB S.R.L.

Descrierea companiei

Fondat în 2018, magazinul AlbAlb este despre pasiunea pentru artă și design. Urmărim originalitatea actului creativ, măiestria execuției și povestea din spatele produsului. Transmitem mai departe pasiunea și dedicarea creatorilor noștri și ajutăm la stabilirea conexiunii intime cu obiectul potrivit.

Într-o lume a consumului rapid, artizanatul a devenit noul lux. Produsele făcute în tihnă, de mâna umană, cu un concept bine stabilit și o puternică notă personală, duc cu ele mai departe tradiția și energia creatorului.

Suntem în legătură directă cu fiecare din cei aproximativ 100 de creatori români reprezentați de AlbAlb. Selectăm cu grijă produsele care ajung în magazinul nostru și ne mândrim să facilităm accesul publicului la produse de nișă, dovezi ale talentului și creativității umane.

Magazinul nostru fizic este situat în zona Piața Dorobanți, într-o vilă interbelică renevoată, unde ocupăm parterul și etajul unu. Oferim clienților noștri o gamă largă de produse: bijuterie de autor, ceramică, sticlă, printuri și tablouri, obiecte decorative, genți și alte produse de marochinărie, eșarfe și confecții.

Spațiul magazinului este unul intim, iar echipa noastră este mică, dar bine sudată. Căutăm o persoană pasionată care să se integreze în colectiv, să aibă inițiativă și să își dorească să contribuie alături de noi la promovarea creatorilor români și la creșterea magazinului.

Media
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.