Companie nouă? Primești un   Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€229)
Gratis

Locuri de munca

Imageline

Descrierea companiei

Imageline srl.



Înființată în anul 2002, având sediul în Odorheiu Secuiesc, firma IMAGELINE desfășoară multiple activități de servicii: de editare, publicitate, marketing, comunicare și organizare evenimente corporate.
Beneficiarii noştri sunt corporaţii care doresc servicii complete de calitate, cer punctualitate şi sunt exigenţi. Serviciile noastre sunt îndreptate cu precădere către firmele din breasla lemnarilor. Pentru cei din branşă, asigurăm cooperări foarte avantajoase şi punem accent pe fidelitate. Dotarea tehnică, precum şi echipa profesionistă, formată din tehnicieni, graficieni, designeri, jurnaliști, referenţi marketing şi PR, asigură împreună serviciile de calitate pentru care suntem deja cunoscuţi nu numai pe plan naţional, dar şi internaţional.

Activitatea de bază constă din editarea revistei de specialitate INTARZIA&CASTOR, format tipărit și variantele electronice www.intarzia.ro,www.e-intarzia.ro,www.revistacastor.ro, de la: culegere de informații de pe teren, scriere de articole, concepție, grafică, tehnoredactare, proiectare imagine, organizarea distribuției până la organizarea marketingului.



Activitatea principală este cea de organizare evenimente corporate, de la alegerea locației, stabilirea canalelor de promovare, crearea infrastructurii, atragerea participanților și până la organizarea de festivități și seminarii.



Nu este de neglijat activitatea noastră desfășurată pe partea de creație și design materiale promoționale pentru firme terțe. Considerăm că avem experienţă şi profesionalism pentru a duce la capăt proiecte de campanie publicitară, prin creaţie şi proiectare de cataloage, flyere, mape, bannere etc., pentru a organiza atât comunicate de marketing, cât şi o identitate de corporaţie. Producem materiale promoţionale de sfârşit de an, cum ar fi: calendare, mape, „gifturi”” şi felicitări personalizate.



 În ultimii ani am efectuat dezvoltări pe internet și continuăm să facem și în viitor, punând accent pe difuzare de filme promoționale. 

De–a lungul anilor, am creat şi dezvoltat câteva branduri cu care ne mândrim şi care sunt foarte cunoscute în breaslă: 



1997 – am pus bazele Revistei Intarzia-Fabula, revistă de industria lemnului în limba maghiară
1998 – am lansat prima ediție a revistei INTARZIA, revistă de industria lemnului în limba română
2000 – am organizat, la Odorheiu Secuiesc, prima ediție a târgului de industria lemnului EXPOWOOD
2002 – am creat primul portal de știri și bază de date ale firmelor de industria lemnului www.infowood.ro, portal aflat în rebranduire
2003 – am creat platformele virtuale pentru revista INTARZIA, prin lansarea www.intarzia.roși www.e-intarzia.ro
2005 – am organizat prima ediție a târgului EXPOWOOD la Brașov
2005 – am început editarea revistei Castor, revistă dedicată prelucrării a lemnului masiv 
2007 – am oprit tipărirea revistei Intarzia-Fabula și am creat platforma virtuală www.intarziafabula.ropentru a continua editarea sa în lumea virtuală
2008 – târgul EXPOWOOD a primit recunoașterea breslei ca fiind al doilea târg al breslei
2008 – revista INTARZIA  a primit recunoaștere europenă și a fost cotat ca fiind singura revistă din domeniu din România a fost invitat special, în calitate de presă de specialitate din România, la cele mai importante evenimente din domeniu, cum sunt: Interzum, Ligna, Xilexpo, ZOW și Sicam
2009 – am organizat prima ediție a târgului ORION de amenajări interioare www.orionexpo.ro
2011 – am lansat primul număr INTARZIA&CASTOR, cele două reviste sub un singur brand
2014 – am rebranduit platforma on-line www.intarzia.ro
2016 – am pus bazele unui nou brand expoDESIGNwood dedicat creației prin design și inovării prin tehnologie



Pentru noi, anul 2017 a fost an aniversar, revista INTARZIA a ajuns la ediția a 228-a și serbează 20 de ani de editare lunară. Tot anul acesta, pentru a XVI-a oară, am organizat târgul EXPOWOOD la Brașov  și vom lansa platforma de informare creație și design de interior.



Toate acestea sunt rezultatul muncii unei echipe profesioniste cu recunoaștere internațională, foarte ambiţioasă, cu experienţă şi devotament.



Țineți aproape, noi vă informăm în continuare!

Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.