Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€269)
Gratis
Joburi
Cariera
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen
Operator Date Depozit Roman
PROFI ROM FOOD SRL
5 poziții
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Noi suntem #OameniiDeLaProfi

Tot ceea ce dezvoltăm în PROFI este posibil datorită contribuției fiecăruia dintre noi.
Valorile noastre, născute din modul în care suntem și ne comportăm zi de zi,
sunt angajamentele de bază ale companiei noastre și ele reflectă modul în care ne raportăm la cei din jur.

Stim ca procesul de învățare este continuu și ne bucurăm ca in Profi avem toate oportunitatile si perspectivele deschise pentru DEZVOLTARE.
Impărtășim idei, venim cu initiative si ne sprijinim unii pe altii, pentru ca performantele de echipa se obtin mai usor prin COOPERARE.
Cunoastem viziunea companiei, care sunt asteptarile celorlalti de la noi si ne consolidam relatiile profesionale cu onestitate si TRANSPARENTA

Căutăm oameni faini și implicați, care vor să performeze alături noi, cei peste 28.000 de colegi din Profi, cel mai mare angajator din mediul privat din România.

Noi, #OameniiDeLaprofi suntem mereu uniți de ambiția de a duce împreună compania la următorul nivel.

Ce facem noi pentru tine?
  • Bunătatea este limbajul nostru comun la Profi, iar asta se reflectă în acțiunile pe care le desfășurăm din grijă pentru toți colegii noștri.
  • Investim în oamenii care ne reprezintă, oferind traininguri profesionale;
  • O platformă de beneficii fixe - beneficii aniversare, discounturi pentru servicii medicale și multe alte oferte negociate cu diverși parteneri, care vin în întâmpinarea nevoilor tale.
  • Oferim posibilitatea dе specializare, dezvoltare profesională și personală;
  • Oferim posibilități reale dе promovare.

Descrierea jobului

Zona de Expeditie responsabilitatile postului sunt:
  • Comandarea camioanelor pentru fiecare ruta ce urmeaza a fi expediata, urmarirea sosirii si expedierii acestora;
  • Comunicarea catre responsabilul cu prepararea a ordinii de sosire si /sau incarcare a camioanelor;
  • Supravegheaza incarcarile si verifica paletii incarctati, conform ordinii de descarcare ;
  • Intocmeste foile de retur pentru camioanele in regim tur-retur;
  • Pregatirea documentelor de expediere a marfii (avize, liste de ambalare, foi de confirmare a cursei);
Zona de Receptie responsabiltatile postului sunt:
  • Verificarea actelor care insotesc marfa.
  • Vei receptiona fizic si informatic, cantitativ si calitativ, marfa primita de la furnizori.
  • Vei semnala sefului de departament orice neconformitate constatata cu privire la marfa primita de la furnizori.
Cerinte:
  • Cunostinte avansate de utilizare a pachetului Microsoft Office (outlook, excel)
  • Disponibilitate de a lucra in ture (inclusiv de noapte) si la temperaturi controlate (0-6 grade C).
  • Studii medii (diploma de Bacalaureat), de preferat studii superioare
  • Experienta in domeniul logistic/trasport constituie un avantaj.

Descrierea companiei

De aproape 22 ani, lanțul de magazine Profi se dezvoltă continuu, în ritm accelerat. Este aproape de pragul de 1.500 de magazine în peste 681 de localități, și urmează să deschidă sute de noi magazine în următorii ani.

Profi este cel mai mare angajator privat din România, care se mândrește cu peste 2.000 de colegi promovați anual.

În 2021 Profi a introdus un nou concept de magazin – care, în baza succesului de care se bucură, urmează să se extindă în întreaga rețea – lucru ce punctează încă un pas important în evoluția companiei.

Povestea Profi nu are sfârșit ci doar capitole noi, ce prind contur alături de toți colegii noștri și anunță transformări însemnate!

Abia așteptăm să aflăm mai multe și despre tine și să ne cunoaștem!

Publicat 4 Aug. 2026Reactualizat 11 Aug. 2026Expiră 3 Sept. 2026
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.