Ideal Candidate
Vei lucra într-o echipă mică, competentă și stabilă, pe un sistem cu logică de business reală și utilizatori reali, cu ownership tehnic real și decizii pe care le poți influența din prima zi.
Nu e un rol de „mai adaug un endpoint la un microserviciu", e un rol de arhitectură și construcție, pentru cineva căruia provocările și complexitatea îi plac.
Job Description
Ce ai de făcut aici?
Vei fi un Senior Software Engineer .NET pentru echipa de produs core, într-un moment în care investim serios în arhitectura și tehnologia platformei noastre. În acest rol vei:
- Contribui la decizia arhitecturii target - layered / clean / DDD / etc.
- Proiecta și implementa modulele principale (în .NET, EF Core, SQL / PostgreSQL).
- Colabora îndeaproape cu echipa existentă
- Contribui la transferul de know-how .NET și Best Practices
- Participa la discuții tehnice cu clienți mari - pentru validarea abordării și integrării.
- Contribui la planul de release incremental - modul cu modul, în producție, cu risc controlat.
Ce căutăm?
Căutăm un adevărat team player cu profil tehnic solid și experiență reală în proiecte care deservesc mii de utilizatori în mediul de producție. Următoarele sunt cerințele pe care noi le considerăm esențiale pentru rol:
Must-have
- Minimum 6 ani experiență în dezvoltare software profesională. Ideal 8+ ani
- Expert C# / .NET, cu experiență reală în producție
- ASP.NET Web APIs
- Experiență solidă cu cel puțin un framework UI din ecosistemul .NET (WPF, Avalonia, etc.)
- Entity Framework Core - migrări, performance tuning, mapări complexe.
- Cunoștințe avansate în proiectarea, gestionarea și optimizarea bazelor de date (SQL Server/PostgreSQL/MySQL) - proiectare de scheme, indexare, query performance, proceduri stocate, migrări de date.
- OOP, SOLID, Arhitectură software - experiență practică în utilizarea și aplicarea de pattern-uri arhitecturale adaptate cerințelor funcționale pentru soluțiile dezvoltate.
- Testing - unit + integration testing (xUnit/NUnit/Moq)
- Git + CI/CD
- API design - REST modern (versioning, autentificare JWT/OAuth2, standard OpenAPI).
- Comunicare: română fluentă, engleză tehnică, capacitatea de a prezenta și susține decizii de arhitectură în fața clienților și de a face transfer de cunoștințe.
- Experiență de lucru în echipe Agile (Scrum/Kanban)
Nice-to-have
- Experiență reală într-o migrare de sistem legacy către .NET modern.
- Docker + Azure / AWS / alt cloud - mai ales pentru varianta SaaS a produsului.
- Message queues (RabbitMQ, Azure Service Bus, Kafka).
- Experiență cu tool-uri de organizare pentru dezvoltare software (Jira, Monday, etc.)
- Experiență în domenii B2B: ERP, POS, CRM, Contabilitate, Financiar, Retail, HoReCa, Producție.
- Experiență cu aplicații aflate în uz zilnic la mulți clienți: actualizări în producție, modificări de structură pe date reale, fără regresii.
Ce oferim?
- Salariu corelat cu experiența reală, negociat direct.
- Bonusuri periodice, corelate cu rezultatele tale și ale companiei.
- Contract pe perioadă nedeterminată, într-o companie profitabilă, care ia decizii rapid.
- Decizii tehnice pe care le iei tu - echipă mică, discuți direct cu cine decide.
- O echipă restrânsă și stabilă, orientată spre performanță, unde munca ta se vede în produs.
- Buget pentru cursuri, certificări și conferințe.
- Program flexibil, program scurt vinerea, zi liberă de ziua ta.
- Plus alte beneficii standard, specifice domeniului IT.
Model de lucru
- Preferăm on-site la sediul din Baia Mare, dar suntem deschiși la discuție pentru profilul potrivit.
- Trimite CV-ul la jobs@selectsoft.ro sau aplică prin eJobs. Dacă ai întrebări înainte, scrie-ne.
Company Description
Selectsoft este o companie de software ce crede în puterea antreprenorilor de a folosi tehnologia pentru a crea afaceri de succes prin performanță, monitorizare și control total al afacerii. Este o companie 100% românească, fondată în 2008 la Baia Mare, cu clienți în România, dar și peste hotare.
Fie că vorbim de gestionarea stocurilor de marfă, facturare, inventariere, încasări și plăți, comenzi de aprovizionare, achiziții, fidelizare clienți, CRM, integrări e-commerce & contabilitate financiară, evidența vânzărilor și a cheltuielilor, și mai ales a profitabilității, sistemul este configurabil și personalizat după nevoia afacerii clientului. Și adaptat constant la modificările legislative, tot mai dese, în contextul digitalizării României.


