New company? Get a free Business Ad with weekly updates (€269)
Free
Search jobs
Career
Salaries
Offer for companies
Manager Clinică Stomatologică
PRODENT DR. DAN GRUIA SRL
1 position
Job - pending verification

Ideal Candidate

Căutăm liderul care va conduce clinica noastră din București în următoarea etapă de dezvoltare, un manager care înțelege cifrele, construiește echipe și transformă o clinică de excelență medicală într-un business care crește sănătos și profitabil.

Job Description

Misiunea postului
Rolul combină managementul zilnic al unei clinici premium cu gândirea strategică a unui om de business: analizezi, decizi, implementezi și răspunzi de rezultat. Este o poziție de conducere cu autonomie reală: raportezi direct către Dr. Dan Gruia, coordonezi întreaga echipă a clinicii și deții responsabilitatea rezultatelor, de la indicatori operaționali la cifra de afaceri.

Ce vei face în acest rol
1. Conduci businessul clinicii, nu doar operațiunile, analizezi lunar indicatorii financiari și operaționali (cifră de afaceri,
grad de ocupare, cost de achiziție pacient, valoare medie tratament), identifici abaterile și oportunitățile, și transformi
datele în decizii concrete, cu scopul de a duce clinica la profitabilitate și de a susține creșterea sustenabilă a
business-ului;
2. Coordonezi și dezvolți echipa multidisciplinară a clinicii, medici, asistente și recepție, prin obiective clare, feedback
constant și conversații individuale structurate, pentru a construi un mediu bazat pe responsabilitate, standarde
comune și încredere reciprocă, în care oamenii performează și rămân;
3. Deții experiența pacientului de la primul contact până la revenire, supervizezi întregul parcurs: de la primul telefon la
follow-up și intervii sistematic acolo unde parcursul se rupe, cu scopul de a crește rata de prezentare, acceptarea
planurilor de tratament și recurența pacienților;
4. Construiești și conduci sistemul de monitorizare a performanței, implementezi și conduci ședința operațională
săptămânală pe bază de indicatori, urmărești evoluția KPI-urilor pe marketing, vânzări și operaționali, și asiguri corecții
rapide atunci când un indicator intră în zona critică, pentru ca deciziile să se ia pe date, nu pe impresii;
5. Dezvolți activ noi surse de pacienți, identifici și activezi parteneriate cu corporații, medici de familie și specialiști,
programe de recomandări și inițiative locale, reprezentând clinica în mediul de business, cu scopul de a reduce
dependența de publicitate plătită și de a construi fluxuri sustenabile de pacienți noi;
6. Coordonezi echipa de marketing pe întreag procesul de conversie: monitorizezi performanța campaniilor, optimizezi
împreună procesul de la lead la pacient prezentat și asiguri feedback constant din teren către marketing, maximizând
randamentul fiecărei investitii în promovare;
7. Implementezi și îmbunătățești procedurile interne de lucru, de la confirmarea programărilor la predarea turelor și
gestiunea stocurilor, construind procese predictibile și documentate (SOP-uri), cu scopul de a face activitatea clinicii
eficientă, scalabilă și independentă de memoria sau bunăvoința unei singure persoane;
8. Gestionezi bugetul operațional și relația cu furnizorii, urmărești cheltuielile față de buget, negociezi condiții comerciale,
aprobi achizițiile operaționale în limitele agreate și raportezi financiar lunar, pentru un control riguros al costurilor și o
marjă de profitabilitate în creștere.

Dacă te regăsești în descrierea rolului, iată profilul pe care îl căutăm
  • Experiență de minimum 5 ani în management operațional și comercial, cu responsabilitate directă asupra rezultatelor financiare (P&L, buget, cifră de afaceri);
  • Studii superioare finalizate și cunoștințe solide Microsoft Office; deschiderea reală către tehnologie și digitalizare este esențială, clinica operează pe flux digital complet, iar instrumentele digitale fac parte din activitatea zilnică;
  • Limba engleză la nivel mediu-avansat, pentru comunicarea cu pacientii si partenerii internaționali ai clinicii;
  • Experiență în coordonarea unei echipe într-un mediu orientat către servicii și experiența clientului, clinici private, HORECA premium, retail cu operațiuni complexe, pentru a prelua rapid conducerea unei echipe multidisciplinare cu specific medical; Experiența în domeniul medical reprezintă un avantaj;
  • Gândire analitică aplicată, capacitatea de a citi un raport financiar, de a identifica cauza reală din spatele unui indicator critic și de a transforma datele în plan de acțiune;
  • Leadership de proximitate și comunicare directă, prezență reală în clinică, conversații oneste inclusiv când sunt dificile, autoritate câștigată prin competență și consecvență;
  • Integritate, profesionalism și responsabilitate în toate relațiile, cu echipa, pacienții și conducerea, pentru construirea unei culturi de încredere și a unei reputații care susține brandul Prodent Dr. Gruia pe termen lung;
  • Inițiativă comercială și abilități de networking, confort în a reprezenta clinica în exterior, a construi parteneriate și a genera oportunități de business.;
  • Organizare, rigoare și autonomie decizională, capacitatea de a gestiona simultan prioritățile operaționale, financiare și de echipă ale unei clinici, luând decizii autonom și escaladând corect deciziile majore.
Instrumente de lucru
  • Laptop și telefon de serviciu;
  • Acces complet la sistemul de gestiune al clinicii (soft programări, rapoarte financiare, indicatori operaționali).
Ce câștigi alăturându-te echipei
  • Un pachet salarial construit pentru performanță, salariu fix competitiv, corelat cu experiența ta, plus bonusuri legate direct de rezultatele clinicii: când clinica crește, cresti și tu;
  • Autonomie reală într-o poziție de conducere, decizi și acționezi în limitele unui mandat clar; raportezi rezultate, nu ceri aprobare pentru fiecare pas;
  • Impact direct și măsurabil, conduci transformarea unei clinici aflate într-o etapă decisivă, iar rezultatele muncii tale se văd în cifre, în echipă și în experiența pacienților;
  • Colaborare directă cu dr. Dan Gruia, un antreprenor medical cu formare internațională (NYU, Oxford, Harvard), de la care ai ce învăța și cu care construiești strategia clinicii;
  • Buget anual de dezvoltare profesională, traininguri periodice și acces la o rețea de profesioniști din medicina dentară de top.
Dacă asta sună a provocare, nu a presiune, suntem pe aceeași frecvență.

Procesul de selecție, transparent de la început
Pentru a ne asigura că alegem persoana potrivită pentru această poziție de conducere, procesul de selecție se desfășoară în trei etape, inclusiv o probă practică. Toate aplicațiile sunt confidențiale. Candidații selectați vor fi contactați în maximum 14 zile de la data aplicării.

Descoperă mai multe despre noi pe: www.prodentdrgruia.ro

Condu cu strategie. Crește cu Prodent Dr. Gruia.
Aici deciziile tale construiesc businessul, iar tu vei avea un rol direct în a-l conduce.

Company Description

Cine suntem noi?
Clinicile Prodent Dr. Gruia reprezintă peste 20 de ani de excelență în stomatologie și implantologie, cu mai mult de 10.000 de implanturi inserate și un protocol propriu recunoscut pe piață, „Dinți ficși în 8 ore – Dr. Gruia”.

Operăm două clinici: Câmpina și București. Sunt construite pe un concept integrat „totul într-un singur loc” (All-in-One) și pe un flux digital complet (Full Digital Workflow): CBCT, scanare facială și intraorală, planificare digitală, Same-Day Dentistry. Echipa noastră se formează continuu, inclusiv prin certificări internaționale la NYU, Oxford și Harvard University.

Misiunea noastră depășește tratamentul: îmbunătățim sănătatea dentară, generală și calitatea vieții pacienților, comunității și societății. Iar valorile după care ne ghidăm: profesionalism, proactivitate, progresivitate, integritate, responsabilitate și încredere.
Published Jul 16, 2026Updated Jul 16, 2026Expires Aug 15, 2026
Similar jobs
Manage cookies 🍪

We use cookies to offer you the best job hunting experience.

Please allow cookies in order to have access to all the platform's features.

You can check our Cookie Policy here.