Job Description
Ce implică rolul tău în echipa noastră
Efectuezi lucrări de detectare a scurgerilor de gaze pentru asigurarea exploatării în condiţii de siguranţă a sistemului de distribuţie gaze naturale
Asiguri primele măsuri de securitate în cazul scurgerilor de gaze care prezintă risc pentru oameni sau mediu, până la apariţia echipei de intervenţie
Realizezi și alte sarcini care decurg în mod natural din rolul tău, adaptate la cunoștințele și abilitățile tale
Cum îți dai seama că te potrivești
Educație necesară: Studii medii/profesionale
Cunoștințe obligatorii cerute de legislație: Norme tehnice specifice
Persoană autorizată ANRE cu gr. EGD sau autorizată ulterior angajării, în maximum 1 an
Altele: Permis de conducere categoria B.
Ce îți oferim noi
Îți oferim mai mult decât un salariu
Primești beneficii cu ocazia evenimentelor importante din viața ta, precum căsătoria, nașterea sau adopția unui copil, dar și de Ziua Meseriei. De asemenea, oferim cadouri pentru copiii minori ai angajaților, cu ocazia zilei de 1 Iunie și de Crăciun. Iar dacă locuiești prea departe de sediu, te ajutăm cu decontarea transportului.
Excelezi în ceea ce faci? Atunci poți fi unul dintre cei care primesc bonusuri de performanță.
Beneficiezi de tichete de masă electronice
Primești 45 de lei/zi, încărcați pe un card cu care poți plăti rapid și contactless.
Lucrezi cu plăcere, sănătos și în siguranță
Ai o asigurare medicală privată și sprijin financiar pentru dispozitive de corecție a vederii - acoperim o parte din costul ochelarilor de vedere.
Când pleci în delegație, pe lângă cazare și transport, beneficiezi de o diurnă medie de 90 de lei/zi.
Poți lucra și de acasă, în sistem hibrid, dacă domeniul tău de activitate permite acest lucru - chiar și noi scriem acest anunț de acasă.
Primești două pensii după ce nu vei mai lucra? Da, e posibil. Pe lângă pensia din sistemul public, vei avea și o pensie facultativă, cu contribuția plătită de companie, pentru un plus de siguranță financiară.
Ești plătit dublu ca să mergi în vacanță! Da, ai citit bine - ai o primă de vacanță!
În plus, pornești de la 25 de zile de concediu de odihnă și poți ajunge până la 30 de zile, mai multe decât în alte companii. Ai și zile libere suplimentare pentru evenimente importante din viața ta. După ce te întorci din concediu, noi îți decontăm o parte din costul serviciilor turistice.
Doar candidaţii care corespund cerinţelor postului vor fi contactaţi. Toate candidaturile vor fi tratate cu confidenţialitate.
Te-am făcut curios? Intră aici pentru a vedea mediul nostru de lucru
Incluziune
Pentru noi este important să ai acces la un proces de aplicare corect și echitabil, în care să îți poți pune în valoare potențialul. Susținem egalitatea și ne dorim ca fiecare candidat să fie evaluat pe baza competențelor, experienței și calificărilor relevante pentru rol. Dacă există informații pe care consideri important să ni le comunici în cadrul procesului de aplicare, te rugăm să le menționezi în formularul de aplicare.
Dacă nu poți aplica online și dorești să discuți direct cu cineva, te rugăm să ne contactezi la adresa de e-mail menționată mai jos, la secțiunea "Ai întrebări?"
Required skills
Benefits
- Oct 6, 2026
Instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze
S.C. MIRAL INSTAL S.R.L.
București6500 - 7000 net / month
- Oct 14, 2026
Sef Echipa Maistru pentru - Lacatus, Mecanic, Sudor
DECORIO PLUS SRL
București, Ilfov, Moara Vlăsiei5500 - 6500 net / month

