Locuri de munca

DERSIDAN SRL

Descrierea companiei

   DERȘIDAN SRL este o societatea juridică română cu capital integral privat. Înființată în anul 1993, DERȘIDAN SRL a reușit o creștere importantă a activității, materializată în diversificarea ofertei de produse, extinderea și consolidarea canalelor de distribuție și atragerea unor parteneri externi foarte importanți care și-au manifestat încrederea și aprecierea asupra seriozității firmei.
             Pornită inițial ca o firmă de comerț cu doi salariați, DERȘIDAN SRL s-a dezvoltat permanent, ajungând să fie astăzi una din cele mai importante firme de distribuție în domeniul produselor alimentare, băuturi, dulciuri, conserve, detergenți, cosmetice, textile, lactate, congelate din județul Satu Mare și împrejurimile acestuia . În prezent deținem o flotă de 12 microbuse de 1,5t și un camion de 7,5t  de care ne folosim pentru onorarea în cel mai scurt timp comenzile clienților noștri luate de cei opt agenți ai noștri.
               Noi cei de la Dersidan  incercam mereu sa fim la asteptarile clientilor nostri . De aceea, avem o gama de peste 200.000 de produse, multe dintre ele la cele mai bune preturi iar la finalul zilei putem spune ca am livrat produse si servicii de CEA MAI BUNA CALITATE.

Media
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.