Locuri de munca

FUNDAȚIA ZÂMBET

Descrierea companiei

În Centrul educațional Livada lucrăm cu copii de vârstă preşcolară (3-6 ani) şi răspundem nevoilor acestora printr-o abordare educațională consecventă, un spațiu emoţional cald, libertate de mișcare, astfel încât centrul nostru să fie spațiu de manifestare al acestei minunății care este copilăria, al acestei extraordinare puteri de absorbție care pune bazele viitorului adult.



Avem 3 direcții principale în lucrul nostru cu copiii:



Respectarea pedagogiei Montessori. Aplicăm pedagogia Montessori, pentru a oferi copiilor cadrul pentru o dezvoltare în ritmul propriu, astfel încât copilul să descopere în sine izvorul motivațional al propriilor acțiuni, achiziție care îl va însoți pe parcursul întregii vieți.



Luăm în serios copilul și lucrul cu acesta, considerăm că timpul petrecut de copii în gradinita constituie o cărămidă importantă pentru ca fiecare din ei să devină un adult integru, devotat valorilor morale și spirituale.



Pedagogia Montessori încurajează libertatea, ca un factor indispensabil al responsabilității.



Respectarea unui regim de viață cât mai aproape de unul natural, din care să nu lipsească joaca zilnică în aer liber, aerisirea încăperilor, hrana curată, respectarea normelor de temperatură și umiditate a aerului din interior așa cum sunt ele afirmate de Organizația Mondială a Sănătății.



Încurajăm concepte precum acela de “călire”, considerând o componentă importantă a activității noastre facilitarea adaptării la condițiile de mediu printr-un program în acest sens.



Întemeierea în tradiția ortodoxă și în valorile morale ale credinței creștine, precum și familiarizarea cu unele elemente tradiționale românești. Considerăm că aceste aspecte oferă copilului stabilitatea cunoașterii propriilor rădăcini, și chei de a se înțelege pe sine însuși.

Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.