Locuri de munca

CASA RUSU SRL

Descrierea companiei

Povestea Casa Rusu a început în toamna anului 1994, când am făcut primii pași în domeniul mobilierului autohton, ca retailer. În urmă cu peste 20 de ani, am dat startul producției de serie, iar de atunci până în prezent, am reușit prin muncă și pasiune să devenim unul dintre cei mai mari producători de mobilier din PAL și tapițerii din țară.



 



Casa Rusu deține cea mai modernă linie tehnologică din sud-estul Europei, în localitatea Dudeștii Noi, la doar 15 kilometri de Timișoara, cu o capacitate foarte mare de producție și cu un rezultat excelent la nivel național. În cifre, asta înseamnă 2 milioane de mp de PAL din totalul de 6 milioane de mp disponibili în țară, deținând astfel locul 1, cu o cotă de piață de 33 %.



 



Din dorinta de a fi cât mai aproape de oameni, Casa Rusu a început în vara anului 2009 construirea rețelei naționale de magazine, așa că astăzi ne stau mărturie dedicației și muncii noastre, cele 20 de magazine din intreaga țară.



 



Casa Rusu isi propune sa se perfecționeze și rămână conectat cu societatea în plină dezvoltare dar și cu nevoile tot mai diverse ale oamenilor. Prin urmare, propunem constant atât colecții noi de mobilier și stiluri de amenajare, cât și piese de mobilier ușor de asamblat de către client, versatile, direct la cutie, prin inaugurarea a două magazine Istock în țară, cu un nou concept de mobilier grab’n’go.



 



La Casa Rusu dezvoltăm tehnologia deja existentă și creștem capacitatea de producție prin compania noastră de producție Rus-Savitar, așa încât să reușim să fim prima alegere a clienților când vine vorba de mobilier și tapițerie de calitate, disponibile în variante, nuanțe și dimensiuni diferite. De-a lungul anilor, ne-am consacrat prin brandul Casa Rusu: Mobilă din respect pentru tine!



 



Echipa Casa Rusu numără 1000 de angajați si ne mândrim cu finalizarea a nu mai puțin de 5 000 de seturi de mobilier tapițat într-o singură lună. Te așteptăm să faci parte din echipa Casa Rusu!



 



Pentru mai multe detalii vizitati site-ul nostru www.casarusu.ro

Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.