Key Account Manager Zona Moldova

UTILBEN - 2 poziții
Oraș de lucru
Bacau, Iasi și alte 1
Tipul job-ului
Studii
Departamente
Salariu Nespecificat
Limbă străină Nespecificat
Industrii Nespecificat
Permis conducere Nespecificat

Candidatul Ideal

Pe cine căutăm?
Key Account Manager înseamnă că reprezinți imaginea și brand-ul companiei în fața clienților existenți și în relația cu viitorii noștri clienți de calibru. Obiectivul tău: clienții mari. Vei implementa planul de vânzări aferent zonei de care ești responsabil, vei dezvolta noi și importante relații de afaceri și le vei menține pe cele existente. Totodată, le vei oferi clienților consultanță pentru găsirea celor mai bune soluții..

Pentru că viziunea noastră este ca 1 din 10 utilaje din Europa să fie furnizat de UTILBEN, avem nevoie de un adevărat lider. Rolul de Key Account Manager pe care ți-l oferim necesită experiență în vânzări consultative și în business development. Trebuie să fi vândut utilaje și servicii în domeniu și să ai experiență în generarea de relații de afaceri. Asta pentru că va trebui să identifici noi direcții de dezvoltare și vei promova produse și servicii inovative.

Trebuie să ai o înțelegere profundă asupra pieței de utilaje noi de construcții și să cunoști profilul și nevoile clienților valoroși, care au o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro. Este necesar să știi cum să vinzi servicii premium. Prin urmare, trebuie să fii proactiv, orientat către dezvoltarea unui business de succes, să lucrezi tot timpul cu gândul la rezultatele muncii tale și accentul să cadă pe implementare. Un om al faptelor, nu al vorbelor.

Key Account Manager presupune abilități avansate de relaționare și de dezvoltare a conexiunilor cu manageri de top. Trebuie să fii as în comunicarea verbală și nonverbală și să înțelegi importanța ascultării active. Trebuie să ai cunoștințele necesare și abilitatea de a purta discuții tehnice extinse și de a le oferi clienților toate informațiile pe care ți le solicită. Trebuie să fii un bun negociator și să știi cum să vinzi povestea companiei UTILBEN, beneficiile, avantajele, și nu neapărat prețul utilajelor.

Trebuie să fii absolvent de studii superioare în domeniul tehnic sau inginerie. Ideal, absolvent al Facultății de Construcții de Mașini. Să ai experiență de minimum 2 ani în vânzarea de utilaje sau camioane, experiență în vânzări consultative și relaționale cu aceiași clienți. Mai exact, clienți repetitivi. Menținerea relațiilor de afaceri este foarte importantă pentru noi. Este necesar să ai experiență în vânzări business-to-business către clienți importanți. Totodată, trebuie să fi lucrat și să fii familiarizat cu sisteme de tip CRM.

Este necesar să ai cunoștințe tehnice despre utilaje și modul lor de funcționare. Mecanica să nu îți fie străină. Trebuie să știi să interpretezi corect datele și să iei decizii în funcție de ele, și nu bazat pe instinct. Trebuie să ai permis de conducere categoria B și să fii dispus să călătorești la nivel național.

La UTILBEN, nu vei pierde timp cu ofertarea și cu raportările. La noi, întreg procesul de ofertare se face în doar 2 minute, datorită aplicațiilor informatice în care investim constant. Totodată, partea de sales support este preluată de către un coleg, așa că tu nu trebuie decât să te ocupi de clienți și de buna relație cu aceștia.

De ce avem nevoie de tine? Pentru că vrem să fim cei mai buni în domeniu, să ne creștem prezența pe piața de utilaje și să dezvoltăm această echipă minunată de super-eroi!

Doar în ultimul an, ni s-au alăturat 30 de profesioniști, iar rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. Așa că vrem să continuăm acest trend de dezvoltare, iar TU ești o componentă esențială în drumul nostru spre succes!
Responsabilitățile tale:
  • Vei implementa strategia și planul de vânzări al companiei
  • Vei pune în aplicare obiectivele lunare și trimestriale, cu acțiuni strategice, stabilirea unor priorități și respectarea unui calendar
  • Vei promova produsele și serviciile UTILBEN către companii mari, care au o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, peste 10 angajați și cu o vechime pe piață de peste 5 ani
  • Vei crea relații cu manageri de top din companiile de construcții din zona ta
  • Vei analiza indicatorii de performanță și vei lua decizii pentru atingerea obiectivelor stabilite
  • Vei gestiona procesul de vânzare și te vei concentra pe clienții calificați
  • Vei oferi consultanță tehnică de specialitate clienților UTILBEN
  • Vei relata clar povestea și istoria UTILBEN și vei comunica beneficiile și avantajele de a colabora cu noi
  • Vei negocia și vei încheia contracte cu toți clienții noi sau existenți din zona alocată
  • Vei cerceta piața și vei urmări constant dinamica acesteia
  • Te vei asigura de respectarea culturii organizaționale a UTILBEN
  • Te vei asigura că valorile companiei sunt respectate
Key Performance Indicators
  • Numărul de utilaje vândute lunar
  • Valoarea totală a vânzărilor lunare
  • Media sumei totale a vânzărilor per client
  • Procent de deviere de la planul de vânzări
  • Marja brută, EBITDA și profitul net
  • Procent de vânzări către clienți existenți
  • Media ciclului de vânzare
  • Numărul de cereri generate lunar
  • Numărul de clienți proveniți din recomandări
  • Numărul de vizite la clienți de top în fiecare săptămână
  • Numărul de telefoane date săptămânal
  • Procentul de vânzări raportat la mărimea pieței
  • Procentul de vânzări realizat din upselling și cross-selling
  • Gradul de satisfacție al clienților privind produsele și serviciile achiziționate

Descrierea jobului

5 MOTIVE PENTRU A-ȚI DECIDE ACUM VIITORUL
Dragă viitor coleg, acesta nu este un simplu anunț de angajare. În cele ce urmează, îți voi vorbi despre beneficiile și responsabilitățile care vin la pachet cu poziția de Key Account Manager al UTILBEN și, bineînțeles, vei afla de ce UTILBEN este locul ideal pentru tine. Locul în care să îți pui cel mai bine în valoare expertiza și, totodată, locul în care să te dezvolți personal.

1. Ai intrat într-o rutină apăsătoare și simți nevoia de schimbare.

Ai planuri mărețe, dar și visuri pe care le-ai pus parcă pe pauză? Sau poate, momentan, lucrezi într-un mediu care te constrânge și te ține captiv într-o rutină apăsătoare. De ce să nu faci un pas important înspre realizarea obiectivelor grandioase pe care ți le-ai stabilit de atâta timp? De ce să nu îmbrățișezi schimbarea și să ieși din zona de confort, pentru un viitor mai bun? Pentru viitorul tău mai bun.

2. UTILBEN promovează și recompensează performanța.

UTILBEN este o companie care pune accentul, mai mult decât orice, pe împlinire. Este un termen care poate fi explicat în multe feluri, dar pentru noi înseamnă fericire. Știm, e un cuvânt mare, dar nu îl spunem cu lejeritate. Pentru a obține această stare de bine, este nevoie de muncă și este nevoie de implicare. Tu trebuie să fii foarte bun în ceea ce faci și să ai ambiția de a deveni cel mai bun! Să nu faci compromisuri și să fii o persoană integră, perseverentă și deschisă la provocări.

3. Te-ai decis ca visurile tale să devină realitate și ai nevoie de susținere.

Noi te vom încuraja să îți duci la îndeplinire planurile și te vom sprijini, pentru că știm că ești expert în domeniu și avem încredere în tine. Îți înțelegem nevoia de libertate, așa că vei avea un program flexibil și suficient spațiu de manevră pentru a-ți implementa proiectele. Nu va trebui să obții zeci de aprobări sau să completezi „n” rapoarte. Și nu vei avea nevoie de acceptul a zece manageri pentru a face asta. Atâta timp cât visurile tale de creștere coincid cu cele ale companiei, poți conta pe noi!

4. Vrei să te dezvolți personal și să devii cel mai bun în domeniu.

UTILBEN îți înțelege nevoia de creștere în carieră și de dezvoltare personală. Te încurajăm să îți atingi potențialul maxim și te sprijinim în acest sens. Îți oferim cursuri de perfecționare în domeniile tale de interes, îți punem la dispoziție platforme dedicate de învățare și îți dăm posibilitatea să-ți pui în aplicare planurile. Te răsplătim pe măsura muncii tale, iar cultura organizațională a companiei este orientată către recompensarea ta!

5. Îți dorești un echilibru între carieră și familie.

Cu toții avem nevoie de stabilitate, predictibilitate și siguranță. Sunt elementele cheie ale unui loc de muncă în cadrul UTILBEN. Aici, îți poți construi o carieră de succes, aici îți poți clădi viitorul. Credem în echilibru între mediul de lucru și timpul tău, petrecut cu familia și prietenii. Pentru că avem aceleași valori ca și tine. Punem preț pe caracter, pe excelență și recompensă.



Acum, că ne cunoaștem mai bine și rezonezi cu felul nostru de a fi, te invit să intrăm în detalii și să ne convingem că acest job e făcut pentru tine.

Descrierea companiei

​UTILBEN este o companie aflată în topul vânzărilor de utilaje din România, care și-a făcut loc între liderii din industrie grație unui mod de a face afaceri cu integritate și caracter. Acest model de business a fost creat și implementat de fondatorii acestei organizații, Ruben și Oana Marian, și transmis celor 70 de angajați. Cheia stă în oameni. La UTILBEN, ei se numesc super-eroi. Pentru că, în contextul potrivit, oamenii obișnuiți capătă puteri supranaturale!

Scopul nostru este să contribuim la o schimbare majoră a mediului de afaceri din România, prin puterea exemplului. Produsele UTILBEN poartă garanția calității, iar serviciile pe care le oferim poartă amprenta onestității și promptitudinii.

Viziunea noastră este ca 1 din 10 utilaje din Europa să fie furnizat de UTILBEN. Vom face asta prin dezvoltarea portofoliului de clienți și prin crearea de parteneriate puternice.

Misiunea noastră este ca angajații noștri să își atingă potențialul maxim, să devină adevărați super-eroi, prin crearea unui mediu propice de creștere și dezvoltare personală.

UTILBEN are o experiență de 15 ani în domeniu, timp în care a stabilit relații solide cu peste 500 de furnizori de echipamente fiabile din întreaga lume. Oferta de utilaje și atașamente agricole și de construcții cuprinde peste 30.000 de produse, regăsite pe site-ul www.utilben.ro. Grupul UTILBEN are o cifră de afaceri de peste 16 milioane de euro pe an.

La UTILBEN, cu toții suntem pasionați de utilaje, iar echipa noastră este pe cât de numeroasă, pe atât de diversă. Avem colege care iubesc shopping-ul, drumețiile sau serile de jocuri. Băieții sunt îndrăgostiți de tehnologie, fotbal, muzică și, bineînțeles, motoare puternice. Doar lucrăm în industrie, nu-i așa? Super-eroii UTILBEN sunt plini de viață și prietenoși. Ai grijă, vei deveni unul de-al nostru de îndată ce vei trece pragul companiei!

Suntem o echipă unită și ne comportăm ca atare. Vom face tot posibilul să te integrezi rapid în super-echipa noastră, iar procesul de învățare să fie cât mai facil. De-abia așteptăm să învățăm lucruri de la tine și să facem treabă bună împreună!

Publicat 9 mai 2022 Reactualizat 16 mai 2022 Expiră 8 iun. 2022
Joburi similare

Folosim cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta personalizata. Permite activarea acestora pentru a beneficia de avantajele lor.