Publicat 13 Mai 2019 | Reactualizat 12 Iun 2019 | Expiră 13 Iun 2019

Coordonator marketing retail

1 post
Expirat
Anunț inactiv

Acest anunț a expirat și nu este disponibil pentru aplicare.

Înapoi la joburi

Candidatul ideal

Începe cu noi următorul capitol!


Căutăm pe cineva care să iubească oamenii, cărțile & designul la fel de mult ca noi. Cineva care își dorește să contribuie la dezvoltarea comunității Cărturești.

Cineva care să ne povestească ce ecranizare merită văzută și ce expoziție nu trebuie ratată, ce festival i-a făcut vara mai frumoasă și ce carte ar trebui să luăm cu noi în vacanță. Cineva care se înțelege bine cu cititorii și vorbește pe limba lor.

Căutăm pe cineva creativ, dornic să cunoască lucruri noi, care să ne inspire și de la care să învățăm.

Căutăm pe cineva cu experiență relevantă în retail marketing și care urmărește și înțelege trendurile din diverse piețe.

Căutăm pe cineva care să se simtă ca acasă în Cărturești.

Descrierea jobului

CE AI DE FĂCUT:

Planifici strategia de retail marketing și coordonezi implementarea în librării.
Oferi excelență la nivel de execuție creativă și cauți soluții adecvate pentru comunicarea ofertelor de produse în librării.
Asiguri implementarea promoțiilor și coordonarea comunicării în librării.
Ții legătura cu colegii din departamentul de achiziții și faci comunicarea în librării a gamelor și brandurilor noi.
Implementezi promoțiile în librării și produci POSM-urile prin care sunt comunicate ofertele.
Participi la campaniile centrelor comerciale și comunici ofertele, asigurând materialele de comunicare care să asigure vizibilitatea brandului.
Colaborezi agreabil și eficient cu colegii din librării și din departamentele de suport.

BENEFICIILE TALE:

Nivelul de salarizare variază în funcție de abilitățile și experiența ta.
Bonusuri de performanță în funcție de rezultatele companiei și/sau ale tale.
Tichete de masă.
Asigurare de sănătate.
Decont de transport.
Primă de vacanță.
Discount special la toate cumpărăturile din Cărturești.

ȘI CEVA ÎN PLUS:

Participi la traininguri interne și ai invitații la conferințe, workshopuri, concerte sau alte evenimente culturale. Ești mereu la curent cu noutățile din domeniu & cunoști oameni interesanți și personalități din lumea culturală.

Te poți implica în proiecte interdepartamentale și îți poți vedea ideile implementate în librării.

Poți călători în țară pentru vizitarea librăriilor din rețea.

Ai cei mai cool colegi, iar extensia biroului tău este o librărie întreagă.

Descrierea companiei

La Cărturești ne străduim zi de zi să le facem viața mai frumoasă tuturor celor care ne trec pragul, să le împlinim așteptările, să îi delectăm și să îi surprindem plăcut cu produsele și serviciile noastre. Construim librării frumoase și primitoare, lucrând cu unii dintre cei mai renumiți arhitecți, selectăm cele mai bune cărți, titluri de muzică și filme, alegem cele mai ingenioase și mai atrăgătoare cadouri și obiecte de design, organizăm și găzduim sute de ateliere și evenimente interesante, ne implicăm în viața comunității și susținem proiecte culturale și sociale.

Considerat de revista Forbes drept cel mai cool brand românesc în 2014, Cărturești împlinește anul acesta 19 ani de când a deschis prima librărie, într-o clădire bucureşteană de pe Strada Edgar Quinet, nr. 9. De atunci, am fost incluși de trei ori în selecția Superbrands România, am creat împreună cu OAR cel mai mare festival urban din București, Street Delivery (cu versiuni locale în Iași, Timișoara, Cluj, Baia Mare, Sibiu, Alba Iulia și Bacău), am găzduit și organizat mii de evenimente culturale în librăriile noastre.

VREI SĂ TE ALĂTURI ECHIPEI NOASTRE?

Cărturești este o organizație dinamică, cu un mediu de lucru prietenos și flexibil, în continuă transformare și adaptare la dorințele și nevoile publicului. Avem 25 de librării în București și în țară și un magazin online și în fiecare zi ne propunem să oferim o experiență specială clienților noștri, fie că este vorba de a le recomanda o carte nouă sau de a le găsi un titlu clasic mult căutat, fie că îi ajutăm să aleagă cel mai potrivit cadou sau pur și simplu le oferim ocazia să se relaxeze plimbându-se printre rafturi.
Acest lucru este posibil cu contribuția entuziastă și generoasă a tuturor celor care lucrează la Cărturești.
Cărturești este o organizație 100% românească, cu un management antreprenorial, activ, implicat și preocupat de bunul mers al lucrurilor, unde vei putea beneficia de:
Oportunitatea de a contribui creativ la continua transformare a Cărturești prin procesele consultative din interiorul organizației unde cele mai bune sugestii / idei sunt și puse în practică;
Sprijin și încurajare în identificarea și realizarea obiectivelor profesionale și personale; Interesul organizației și al managementului pentru persoana reală;
Programe de training cu adresabilitate specifică dar și generală, atât de dezvoltare profesională, cât și personală;
Program flexibil de lucru – în funcție de cerințele echipei;
Oportunități de creștere și dezvoltare în interiorul organizației;
Oportunități de exprimare/dezvoltare a creativității prin implicarea în proiectele și acțiunile Cărturești (Street Delivery, ROD/Romanian Design și multe altele).

Expirat
Coordonator marketing retail  -  Cărturești