Companie nouă? Primești un Anunț Business cu actualizare săptămânală Gratuit (€249)
Gratis
Joburi
Cariera
Te joci?
Salarii
Ofertă Companii
Cont nou
roen

Contabil Senior

SC COMGABY MOLN SRL
1 poziție
Anunț verificat

Anunț verificat

Textul acestui anunț a fost verificat de echipa eJobs pentru a elimina posibile greșeli sau conținut discriminatoriu.

Candidatul Ideal

Compania noastră se află în căutarea unei persoane organizate, atentă la detalii și pasionată de cifre pentru rolul de Contabil Senior.

Candidatul ideal este un om cu gândire analitică, sintetică și critică; cu o capacitate foarte bună de evaluare, analiză, sinteză, luare decizii și soluționare probleme; spirit analitic, riguros. Apreciem inițiativa și proactivitatea dar și abilitățile de comunicare și lucrul în echipă.

Cerințele cu privire la acest rol sunt următoarele:

- Experiența de cca 10-15 ani pe un rol similar este imperios necesară!
- Cunoștințele aprofundate de legislație în domeniul financiar- contabil;
- Studiile superioare finalizate în domeniul financiar- contabil;
- Experiență în consultanță financiară.

Descrierea jobului


Responsabilități specifice rolului:
  • Organizează și coordonează contabilitatea operațiilor de capital, contabilitatea imobilizărilor, contabilitatea stocurilor, contabilitatea terților, contabilitatea trezoreriei, contabilitatea cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor, contabilitatea angajamentelor și altor elemente patrimoniale, contabilitatea de gestiune în conformitate cu legislația în vigoare;
  • Urmărește respectarea principiilor contabile și ale evaluării patrimoniului (prudenței, permanenței metodelor, continuității activității, independenței exercițiului, intangibilității bilanțului de deschidere, necompensării);
  • Răspunde de consemnarea corectă și la timp, în scris, în momentul efectuării ei, în documente justificative a oricărei operații care afectează patrimoniul societății și de înregistrarea cronologică și sistematică în evidența contabilă a documentelor justificative în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  • Supraveghează reconcilierea și închiderea conturilor;
  • Asigură și răspunde de elaborarea balanței de verificare la termenele stabilite de legislația în vigoare; verifică și se asigură că fiecare cont se închide corect la finalul lunii și că se transmite o balanță corectă, identifică și coretează erorile survenite;
  • Reconciliează fișele de cont din aria de responsabilitate;
  • Monitorizează cheltuielile/ veniturile înregistrate în avans;
  • Procesează toate documentele aferente intrărilor-ieșirilor de mijloace fixe, investiții, alte imobilizări corporale/ necorporale, inclusiv amortizarea;
  • Verifică și înregistrează lunar estimările de cheltuieli în evidența contabilă;
  • Înregistrează lunar notele contabile de salarii din centralizatorul primit de la departamentul de resurse umane;
  • Întocmește si înregistrează note contabile TVA, taxe diverse, rezultat reportat, subvenții, etc;
  • Verifică periodic fișele furnizorilor și clienților și face punctaj cu aceștia;
  • Verifică conformitatea documentelor contabile justificative în baza reglementărilor legale în vigoare;
  • Răspunde de încadrarea corectă a veniturilor și cheltuielilor pe centre de cost;
  • Asigură întocmirea și închiderea balanțelor lunare;
  • Asigură întocmirea declarațiilor informative/statistice, respectând termenele de raportare lunare și reglementările legale;
  • Asigură furnizarea de rapoarte, situații, analize fiscale sau contabile la solicitarea altor departamente sau a managerului direct;
  • Întocmește declarațiile lunare/semestriale/anuale corect și la timp;
  • Verifică fișa sintetică de la ANAF;
  • Întocmește declarațiile privind taxele și impozitele datorate de societate la bugetul local;
  • Participă la întocmirea lucrărilor de închidere a exercițiului financiar-contabil;
  • Participă la procesul de inventariere anuală;
  • Participă la procesul de auditare anuală a situațiilor financiare ale societății, colaborând cu auditorii externi;
  • Oferă o perspectivă financiară asupra inițiativelor de dezvoltare;
  • Urmărește procesarea corectă și la timp a înregistrărilor contabile.

Beneficii:

- Pachet salarial corelat cu responsabilitățile aferente rolului;
- Tichete de masă;
- Abonament servicii medicale Regina Maria;
- Bonus cadou de Crăciun;
- 1 zi liberă plătită de ziua de naștere;
- 25% reducere aplicată la achiziționarea produselor Magnolia.

Descrierea companiei

Compania noastră deține cea mai mare reţea de florării din ţară!

Dincolo de flori, noi transmitem sentimente, emoții și trăiri unice! Zâmbetul celor cu care interacționăm sau pentru care livrăm flori este răsplata noastră și ne face mare bucurie să luăm parte la momente speciale din viața clienților noștri!
Lucrăm într-un domeniu dinamic, cu perioade solicitante iar munca este răsplătită pe măsură!
Echipa este ceea ce ne face puternici iar munca și dedicarea sunt elementele care ne vor ajuta mereu în succesul nostru!
Dacă te consideri determinat și curios de cele de mai sus, aşteptăm cu drag aplicația ta!
Publicat 3 Iun. 2025Reactualizat 17 Iun. 2025Expiră 3 Iul. 2025
Joburi similare
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.