Area Sales Manager

Oraș de lucru
Tipul job-ului
Salariu Nespecificat
Limbă străină
Permis conducere

Candidatul Ideal

DDS Diagnostic este prima companie 100% romaneasca dedicata inovarii in domeniul diagnosticului in vitro. Identificăm, dezvoltăm, producem și comercializăm cele mai performante soluții de diagnosticare și testare rapidă, pentru spitale, clinici și laboratoare medicale.

Fondată în anul 2002, compania s-a concentrat de la început pe cercetarea, dezvoltarea, fabricarea și comercializarea celor mai performante soluții de diagnosticare și testare rapidă, pentru spitale, clinici și laboratoare medicale.

Produsele companiei sunt folosite în prezent în peste 300 de laboratoare medicale din spitale si clinici publice sau private și sunt fabricate în conformitate cu Directiva 98/79/CE, transpusă în HG 798 din 3 iulie 2003, prezentând totodată autorizație de punere pe piață emisă de Ministerul Sănătății din România – Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Pentru ca ne dezvoltam echipa de vanzari la nivel national cautam colegi care sa ne ajute sa marim portofoliul de clienti, sa dezvoltam clientii existenti si sa atingem obiectivele de vanzari.


Orase
Cluj-Napoca, Iasi, Craiova

Descrierea jobului


Prezinta, promovează si vinde produsele companiei
Dezvoltă relații puternice de business în piață (spitale private si publice, clinici, laboratoare de analize medicale, farmacii, etc)
Mentine contactul periodic cu clientii si prospectii prin canale de comunicare si vizite
Extinde portofoliul de clienți din zona alocată
Participa la negocieri, intocmirea contractelor si raspunde de monitorizarea derularii si finalizarii contractelor
Prospecteaza piata in scopul identificarii produselor si/sau serviciilor necesare clientilor/prospectilor
Se ocupă de cererile, întrebările și problemele întâmpinate de către clienți
Intocmește raportul de activitate din teren in conformitate cu politicile interne
Analizeaza mediul concurential, in scopul stabilirii celor mai adecvate modalitati de abordare a clientilor potentiali
Urmăreste constant realizarea targetul de vanzari
Se ocupa de recuperarea debitelor restante
Propune masuri de imbunatatire si dezvoltare a proceselor comerciale pe care le gestioneaza

Cerinte post:

Studii superioare tehnice sau economice, finalizate cu diploma de licenta
Minim 1 an experiență în vânzări pe zona medicala
Minim 3 ani experiență în vânzări
Permis de conducere categoria B
Competențe de operare Microsoft Office (Excel, Powerpoint, Word)
Limba engleză - nivel mediu (conversație si corespondență)
Capacitate de convingere, argumentare, negociere
Persoană comunicativă, sociabilă, autonomă
Orientare către client și o atitudine pozitivă

Descrierea companiei

Compania DDS furnizează soluții de încredere pentru laboratoarele medicale prin comercializarea de kituri, reactivi și aparatură pentru diagnosticul in vitro.

Compania are experiență în proiectarea, dezvoltarea, producția și punerea pe piață a dispozitivelor IVD. Produsele companiei sunt folosite în prezent în peste 300 laboratoare medicale în clinici publice sau private.

Publicat 28 iun. 2022 Reactualizat 26 iul. 2022 Expiră 28 iul. 2022
Nu îți face griji, poate joburile de mai jos îți pot fi de folos

Folosim cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta personalizata. Permite activarea acestora pentru a beneficia de avantajele lor.