Locuri de munca

PIRELLI TYRES ROMANIA S.R.L.

Descrierea companiei

Cu o traditie industriala de peste 140 de ani, Pirelli reprezinta unul dintre protagonistii industriei italiene, un brand global cunoscut pentru excelenta productiei si tehnologia sa de ultima generatie.



Fondata la Milano in anul 1872, societatea Pirelli este prezenta astazi in peste 160 de tari, cu 22 de unitati de productie si aproximativ 38 000 de angajati in intreaga lume, numarandu-se printre principalii producatori mondiali de anvelope si servicii asociate si singurul axat exclusiv pe piata de anvelope Pure Consumer pentru masini, motociclete si biciclete.



Ca important producator de anvelope premium, Pirelli si-a luat un angajament puternic fata de cercetare si dezvoltare, dezvoltand constant sisteme inovatoare si de inalta tehnologie pentru productia anvelopelor sale. Compania detine chiar si un centru de cercetare si dezvoltare in Italia si opt locatii pentru aplicatii in lume, cu cercetatori pasionati si dedicati, implicati in proiecte de inovare deschise, dezvoltate cu centre de cercetare din afara, universitati si producatori auto. In industria anvelopelor, Pirelli concureaza cu producatori “ Tier 1” precum Nokian, Bridgestone, Michelin, Continental si Goodyear si se remarca fata de acestia datorita pozitionarii sale exclusive pe segmentul Pure Consumer Tire, axat pe High Value. De asemenea, compania concureaza cu succes inca din 1907, in sporturile cu motor, fiind in prezent furnizorul exclusiv al campionatului de Formula 1, campionatului mondial de Superbike si al multor alte campionate din intreaga lume.



In Romania, Pirelli a investit din 2005 si pana in prezent peste 555 de milioane de euro, realizand 3 500 de locuri de munca in Slatina. Fabrica de anvelope de la Slatina – una dintre cele mai moderne fabrici de anvelope pentru autoturisme, este echipata cu tehnologie de productie non-robotizata de ultima generatie, destinata realizarii anvelopelor performante din gama Premium, unde Pirelli este lider: Winter, Uhp Winter, High-Performance, Ultra-High-Performance, Runflat si SUV.



Hai si tu sa faci parte din povestea Pirelli!

Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.