Locuri de munca

MIELE APPLIANCES SRL

Descrierea companiei

Există doar câteva branduri în lume ce respectă aceeași viziune, tradițiile şi standardele calitative înalte de mai bine de un secol. Dintre acestea, cu atât mai puține reprezintă afaceri de familie sustenabile sau se bucură de recunoaștere la nivel internațional. Una singură dintre acestea, însă, este renumită pentru a fi creat și oferit lumii cele mai inovatoare echipamente electrocasnice din istorie. Fondată în 1899, compania Miele a fost de la bun început o afacere de familie, aparținând familiilor Miele şi Zinkann – aflate astăzi la a patra generație. Filosofia companiei – “Immer Besser” (“Mereu mai bine”) – se reflectă în toate produsele Miele, prin pasiunea investită.



În dezvoltarea de noi tehnologii pentru a transforma și reinventa experiența în utilizarea echipamentelor electrocasnice. Astfel, Miele a devenit cel mai mare producător independent de echipamente electrocasnice din lume, cu peste 18.000 de angajați, prezent în 47 de țări prin subsidiarele proprii de vânzări și în 50 de țări prin intermediul distribuitorilor și importatorilor. În anul financiar 2016/2017 a obținut vânzări în valoare totală de 3,71 de miliarde de euro.



Gama de produse Miele include: aspiratoare, echipamente de întreținere a rufelor; mașini de spălat vase, plite, seturi combi, hote de aragaz, cuptoare, cuptoare cu aburi, cuptoare cu microunde, cafetiere, echipamente frigorifice, răcitoare de vinuri. În plus, gama Miele Professional (divizia de echipamente comerciale) oferă sisteme de întreținere a rufelor și mașini de spălat vase pentru uz profesional, dar şi aparatură pentru sterilizarea instrumentelor medicale și de laborator. În 2007, Miele Appliances SRL și-a deschis porțile și în România, una dintre principalele țări din Europa de Sud-Est care proiectează o perspectivă nouă asupra afacerilor Miele la nivel global.

Media
Administrare cookies 🍪

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență presonalizată.

Permite activarea pentru a beneficia de avantajele lor.

Vezi politica noastră de cookies.